Ca si patratul, rotundul este, in sine, o lectie despre perfectiune. Mai ales ca pana si spatiul este sferic. Rugam a se intelege de aici ca orice realitate, oricat de decupata, nu poate fi decat rotunda. O felie de perfect care se cere a fi lustruita cu "o dalta de sange". Moneda este un rotund perfect. Dar cine face moneda? Si cum?
Am intrat in Monetaria Statului cu sentimentul ca, fara exercitiul detasarii controlate, autoimpuse, noi, oamenii de bine, am putea foarte usor s-o luam razna si sa ne prefacem in ticalosi, fie chiar si in fata unei cratite pline cu galbeni in valoare de 5.000. Tentatia banala a furaciunii te poate face sa-ti pierzi mintile, chiar si de dragul furtului in sine. In fata unei cratite pline cu monede de 5.000 de lei, micutul cleptoman care doarme in tine se cere afara. Si repede.
O intrebare existentiala de mare anvergura: cine ajunge sa lucreze in Monetarie, pentru ca, ne gandim noi asa, c-ar trebui sa fii mai cu mot, sa ai o stea proptita-n frunte, raspunsul ne linisteste, avand insa darul sa ne frustreze de un spectaculos pe care l-am fi dorit: "De obicei, oamenii vin aici si invata meserie de la cei mai in varsta; nu exista cursuri specializate si, in plus, ca sa va spun o treaba, trebuie sa-ti si placa, sa ai pasiune, pentru ca altfel...". Mircea Badarau, directorul general al institutiei, isi lasa raspunsul suspendat intr-un aer in care mai plutesc si alte intrebari, la fel de caraghioase ca asta, dar preferam sa iesim ca sa mai facem cunostinta cu o sectie necunoscuta: sectia de...
BIJUTERII SI OBIECTE RELIGIOASE. Aici, pragmatismul programat al omului care are chef sa-si faca o bratara din "aoleu" se pupa retoric cu Dumnezeu (si sfintii Lui), descris in dimensiunea metalului pretios. Aici, abstractul si greu de cuprinsul Creator se lasa modificat in forma exacta, de atat de usor de cuprinsa Lui creatura, un paradox
