Preţul cărnii de porc europene a avut în această vară o tendinţă ascendentă continuă, datorată sezonului extrem de favorabil şi menţinerii unei anumite reticenţe faţă de carnea de pasăre, amintire a gripei aviare. În consecinţă, cererea puternică de carne de porc împinge oferta către preţuri tot mai ridicate. Carcasele de porc, pe care le importam în primăvară cu 1,6 euro/kg, sunt acum greu de găsit cu 2-2,2 euro, la care se adaugă taxă vamală 10 la sută. Carnea de porc autohtonă a mers în acelaşi sens, carcasa de 6 lei kilogramul fiind acum 7-7,5 lei – şi nu se găseşte. De fapt, în asta rezidă preţul mai mare de pe piaţa românească, producţia fiind mult sub nivelul cererii. Procesatorii au suferit şi impactul majorării costului utilităţilor, astfel că au trecut de limita suportabilităţii financiare. Bulgărele preţurilor va antrena şi mezelurile. Cu riscul reducerii consumului şi al vânzărilor, suntem obligaţi să ajustăm preţul produselor din carne la nouă situaţie. Chiar dacă am vrea să facem "muncă patriotică", este imposibil, pentru că trebuie să ne plătim creditele făcute pentru investiţiile necesare atingerii standardelor europene de calitate şi igienă. (S.S.)
Preţul cărnii de porc europene a avut în această vară o tendinţă ascendentă continuă, datorată sezonului extrem de favorabil şi menţinerii unei anumite reticenţe faţă de carnea de pasăre, amintire a gripei aviare. În consecinţă, cererea puternică de carne de porc împinge oferta către preţuri tot mai ridicate. Carcasele de porc, pe care le importam în primăvară cu 1,6 euro/kg, sunt acum greu de găsit cu 2-2,2 euro, la care se adaugă taxă vamală 10 la sută. Carnea de porc autohtonă a mers în acelaşi sens, carcasa de 6 lei kilogramul fiind acum 7-7,5 lei – şi nu se găseşte. De fapt, în asta rezidă preţul mai mare de pe piaţa românească, producţia fiind mult sub nivelul cererii. Procesatorii au sufer