Cand trebuie sa cumperi o casa? In Bucuresti, daca ai suma necesara si locuinta este pentru folosinta proprie, e bine sa cumperi oricand si cat mai repede, indiferent daca e vorba de una noua sau veche. Experienta ultimilor 5-6 ani arata ca daca amani decizia unei astfel de cumparaturi, risti sa nu-ti mai „ajunga plapuma“.
Ramane de vazut daca aceasta „filosofie“ de piata se va schimba dupa aderare si cum se va reflecta relansarea constructiilor de noi locuinte in comportamentul clientilor.
In timp ce analistii imobiliari prognozeaza stagnari sau reduceri de preturi imobiliare, in principal pe segmentul rezidential, la un an sau doi de la aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana, preturile la imobile, noi sau vechi, continua sa creasca.
De fapt, daca e sa ne luam dupa pronosticurile facute de diversi reprezentanti ai pietei imobiliare pe parcursul ultimilor ani si le comparam cu realitatea cruda, vom vedea ca, de cele mai multe ori, prognozele referitoare la preturi au fost eronate. Am fost avertizati despre formarea unui „asset bubble“ in 2003, idee reluata si la inceputul lui 2006.
Inainte de asta, pe la mijlocul anului 2005 s-a vorbit mult despre stagnarea preturilor ca urmare a blocarii tranzactiilor. Acum, horoscopul imobiliar insista asupra altei idei - scaderea preturilor va incepe din anul 2007, ca urmare a lansarii numeroaselor ansambluri de blocuri cu apartamente.
Altfel spus, cine cumpara acum ar putea sa dea mai multi bani pe o locuinta decat daca ar face-o peste doi ani. Asa sa fie oare?
Recordul care nu face fata
Dupa 1989, in capitala Romaniei volumul de noi constructii de locuinte a scazut dramatic. Practic, in ultimii 15 ani, in Bucuresti s-au livrat anual circa 1.000 de locuinte si abia anul trecut numarul s-a dublat, dar este in continuare mic comparativ cu necesarul. De