Desi nimeni din conducerea MEC nu stie Crezul, copiii din clasele a IV-a sunt pusi sa-l memoreze prin ordinul dlui Hardau! Drepturile constitutionale sunt neputincioase in fata prozelitismului religios mascat. Gandire feudala, comportament pe masura. Dl Emil Moise, profesor de filosofie din Buzau, a solicitat Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii retragerea simbolurilor religioase din institutiile publice de invatamant.
Demersul este legal, expresie a dreptului constitutional de petitionare. In acelasi timp este si legitim, data fiind calitatea de parinte a dlui Moise, care ii confera dreptul de a stabili, potrivit propriilor convingeri, educatia copilului sau (art. 29, pct. 6 din Constitutie). Petitia este intemeiata, semnatarul invocand necesitatea apararii unor drepturi si libertati fundamentale, si a fost adresata unei institutii publice, competenta sa decida. Asadar, dl Moise a respectat regulile jocului democratic.
CNCD a decis sa recomande Ministerului Educatiei si Cercetarii elaborarea si implementarea unei norme care sa reglementeze prezenta simbolurilor religioase in institutiile de invatamant public. In conceptia CNCD, norma trebuie fundamentata pe principii precum respectarea dreptului parintilor de a asigura educatia copiilor potrivit convingerilor lor religioase si filosofice, respectarea caracterului laic al statului si afisarea simbolurilor religioase doar in cursul orelor de religie sau in spatiile destinate exclusiv invatamantului religios. O hotarare salutara in spiritul democratiei sartoriene (domnia majoritatii limitate).
Ce-au inteles unii din acest joc democratic? Pentru dl Catalin Croitoru, presedintele Federatiei Educatiei Nationale, petitia dlui Moise reprezinta cererea "aberanta a unei persoane care are interese ascunse sau probleme cu capul". O atitudine jignitoare si intoleranta, exprimata de un educa