al întregului complex monastic. Unele case sunt impozante, altele mici şi modeste. Cum se explică această diversitate într-un spaţiu totuşi unitar? Mânăstirea Pasărea este o mânăstire cu al întregului complex monastic. Unele case sunt impozante, altele mici şi modeste. Cum se explică această diversitate într-un spaţiu totuşi unitar? Mânăstirea Pasărea este o mânăstire cu viaţă de sine. Spre deosebire de mânăstirile cu viaţă de obşte, unde toate lucrurile sunt la comun, măicuţele de la Pasărea au bunurile separate - nu le leagă decât munca şi slujbele religioase. Aşa că, unele sunt mai "bogate", altele mai "sărace". Dar peste tot domneşte o curăţenie exemplară, iar între zidurile mânăstirii, mii de flori copiază, în miniatură, un colţişor de rai. Prima atestare a aşezământului datează din 1813, când stareţul Timotei de la Cernica a construit o biserică de lemn, iar, pe lângă aceasta, au început să se ridice câte două-trei case, cu chiliile aferente. Biserica mare a fost zidită de Sfântul Calinic de la Cernica, în anul 1843. Mânăstirea Pasărea este vestită pentru colecţiile de artă veche bisericească (icoane, ceramică, broderii), dar şi pentru atelierul de veşminte preoţeşti. Viaţa nu este severă aici. Mai mult ordonată. Fiecare zi are rânduiala ei, de la Sfânta Liturghie de dimineaţă şi până la vecernie, slujba de după-amiază. Între cele două momente, muncă - fie la atelierul de cruciuliţe, fie la croitorie, fie în grădină. După vecernie, fiecare măicuţă se ocupă de gospodărirea propriei case. Ziua se încheie cu utrenia, slujba de seară. şi parcă nicio zi nu se încheie cu adevărat. şi nicio altă zi nu începe. Între răsărit şi amurg, orele se scurg aidoma, dar fiecare e un alt pas spre mântuire. În taina postului, măicuţele tocesc mătăniile, iar rugăciunile se înalţă în cor dumnezeiesc spre ceruri. Parcă şi mâncarea are gust sfânt.
Tocană mânăstirească de
