In octombrie-noiembrie 1947, liderii Partidului National-Taranesc au fost judecati de guvernul Groza pentru tradare. In fruntea lotului se afla Iuliu Maniu, politicianul care marcase prin personalitatea sa perioada interbelica. Sentinta care prevedea munca silnica pe viata punea capat unei cariere politice ce incepuse in 1897.
Iuliu Maniu, politicianul Dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, cea mai puternica voce anticomunista a fost national-taranistul Iuliu Maniu. Pentru opinia publica si oficialitati, el devenise reprezentantul politicienilor necomunisti din Romania postbelica, obtinand si suportul liberalilor lui Dinu Bratianu si social-democratilor independenti ai lui Constantin Titel Petrescu. Chiar si comunistii il considerau cel mai insemnat adversar, dovada fiind campaniile de presa contra lui Maniu, incepute inca din toamna anului 1944.
POLITICIAN DE CARIERA. Pozitia solida a lui Iuliu Maniu pe scena publica avea la baza o cariera inceputa la sfarsitul secolului al XIX-lea. Desi fusese considerat in epoca un politician nehotarat, caruia ii placea vorba lunga, a reusit sa-si mentina faima de aparator al democratiei pana cand Partidul Comunist a preluat controlul puterii.
Iuliu Maniu s-a nascut la 8 ianuarie 1873 in localitatea Badacin, din judetul Salaj. A facut studii de Drept la Cluj, Budapesta si Viena, obtinand titlul de doctor. In 1896 se stabileste la Blaj, unde se apropie de Partidul National din Transilvania. Peste un an, la numai 24 de ani este cooptat in Comitetul de conducere al acestuia. Se implica activ in viata politica a romanilor din Imperiul Austro-Ungar, iar in 1906 este ales deputat de Vint in Parlamentul de la Budapesta. Alaturi de fruntasii Partidului National din Transilvania solicita drepturi nationale pentru romani, intrand in conflict cu autoritatile maghiare. Drept "rasplata" este trimis pe frontul din I
