Pachetul majoritar la OMV valoreaza, la bursa, sub profitul Gazprom din 2005, astfel ca preluarea pachetului majoritar de actiuni OMV de catre Gazprom ar reprezenta pentru grupul rus o investitie sub profitul inregistrat in 2005, daca titlurile ar fi cumparate la cotatia actuala din piata bursiera. "Cine, cand, cum va detine pachetul de 51% din actiuni nu stim pentru ca sunt pe bursa. Avem riscul de a nu sti, de fapt, cine este actionarul majoritar in OMV-Petrom. Iar declaratiile consilierului economic al Ambasadei Rusiei, ca Gazprom cumpara masiv actiuni OMV, sunt o realitate", a declarat presedintele Traian Basescu, citat de Mediafax.
Cumpararea actiunilor listate, reprezentand 50,9% din total, este insa putin probabila intr-o perioada scurta si la pretul actual de la bursa intrucat piata reactioneaza prin cresterea cotatiilor dupa aflarea informatiei privind intentia de preluare. In plus, reglementarile burselor ar obliga cumparatorul sa raporteze depasirea unui anumit prag de detinere, de obicei sub 10% din totalul actiunilor. In sedinta de luni titlurile OMV se tranzactionau la Bursa din Viena, la 40,7 euro pe actiune, ceea ce face ca valoarea de piata a grupului austriac sa fie de circa 12,2 miliarde de euro. La aceasta capitalizare, jumatate din actiunile OMV valoreaza 6,1 miliarde de euro. Spre comparatie, capitalizarea bursiera a Petrom, companie controlata de OMV, ale carei titluri sunt cotate la Bursa de Valori Bucuresti, este de aproximativ 32 de miliarde de lei, echivalent a circa 9,2 miliarde de euro.
Cea mai mare participatie la OMV o detine statul austriac, prin agentia Österreichische Industrieholding AG, cu 31,5%.
Pachete reprezentand cumulat 50,9% din titluri sunt listate la diverse burse, dintre care 20% in Austria, 16% in Marea Britanie, 10% in Statele Unite ale Americii si 5% pe alte piete. Detinatorii acestor actiuni nu sunt r