Edilii locali iau, încet-încet, pâinea de la gura Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS). Primarii, prefecţii sau preşedinţii de consilii judeţene se bat în oferte, care de care mai tentante, pentru a-i atrage pe oamenii de afaceri.De mai bine de trei luni, ARIS funcţionează fără preşedinte şi fără vicepreşedinte. Ocupantele celor două posturi au fost demise, în august, de către premierul Tăriceanu, după ce s-au certat ca la uşa cortului. Până la ora scrier
Edilii locali iau, încet-încet, pâinea de la gura Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS). Primarii, prefecţii sau preşedinţii de consilii judeţene se bat în oferte, care de care mai tentante, pentru a-i atrage pe oamenii de afaceri.
De mai bine de trei luni, ARIS funcţionează fără preşedinte şi fără vicepreşedinte. Ocupantele celor două posturi au fost demise, în august, de către premierul Tăriceanu, după ce s-au certat ca la uşa cortului. Până la ora scrierii acestor rânduri, nu li s-au găsit înlocuitori. Deşi angajaţii instituţiei se plâng că activitatea le este serios perturbată de această situaţie, investitorii au, cu siguranţă, mult mai puţine probleme. Pentru că o bună parte din ei nu-şi mai negociază deschiderea unei fabrici sau construcţia unui supermarket la nivel central, ci preferă să discute direct cu administraţia locală.
Siemens VDO Automotive, de exemplu, deja prezentă în Timişoara, a fost convinsă de autorităţile locale să investească la Iaşi. „Au fost şi ei aici, am fost şi noi la ei, la Timişoara. Au fost greu de atras, la început, însă acum am înţeles că ar vrea chiar să-şi extindă activitatea“, spune preşedintele Consiliului Judeţean, Lucian Flaişer. Compania germană a închiriat un teren de 2.000 de metri pătraţi în Parcul tehnologic Tehnopolis din Iaşi şi a promis că va angaja 500 de persoane şi va investi în total 20 de milioane de e