Castelele Transilvaniei sunt un obiectiv care tine, in aparenta, de studiul istoriei. Dar, in ultimul timp, interesul pentru ele creste exponential.
Din partea romana, mai lent si fara pasiuni, dar cu conotatii de legislatie a proprietatii, iar din partea maghiara, cu tenacitate, nostalgie si specializare, mai ales prin ceea ce inteleg ei prin conceptul de "Transcarpathya" sau prin "bazinul carpato-danubian".
Diferentele de receptare sunt semnificative: interesul cercetatorilor romani pentru acest subiect tine de o casta inchisa, a specialistilor, fiind adesea exploatat demagogic de politicieni nationalisti. Mai nou, doar valoarea lor imobiliara atrage atentia "geambasilor de castele". In Ungaria, insa, acest interes are audienta de masa, datorita psihologiei nostalgice intretinute cu profesionism.
Planul de resuscitare aristocrata si de traditie al contelui Teleki
Acest plan a fost pus la punct prin adaugiri succesive, pe masura evolutiei evenimentelor, incepand inca din anul 1989. Astazi, constatam ca avem de-a face cu o vasta retea de sprijin compusa din fundatii (Ungaria, SUA, Romania, Slovacia, Austria), segmente guvernamentale, comunitati confesionale, personalitati culturale si urmasi ai fostelor case nobiliare.
Planul este defalcat pe specificul legislativ al fiecarei tari, in Romania, mulandu-se pe Legea 10/2001, de retrocedare a imobilelor confiscate in perioada comunista. Finantari pentru restaurarea unor obiective au inceput sa intre deja, filonul cel mai puternic venind din/via Ungaria.
Conducatorul Fundatiei "Teleki Laszlo", actualul conte Teleki (Ungaria a recunoscut oficial rangurile aristocratice, de un deceniu) impreuna cu membrii marcanti ai lobby-ului pro-maghiar din lume au elaborat planul de reinviere a "regatului apostolic ungaro-polon", prin urmasii familiilor nobiliare, ca
