a anunţat că în următorii ani se va lucra la infrastructura rutieră a Bucureştiului şi se vor investi peste 650 milioane de euro în acest domeniu.Promisiuni în stil "campanie
a anunţat că în următorii ani se va lucra la infrastructura rutieră a Bucureştiului şi se vor investi peste 650 milioane de euro în acest domeniu.
Promisiuni în stil "campanie electorală"
Gheorghe Udrişte a anunţat că până la sfâşitul anului 2008 se vor investi nu mai puţin de 150 milioane de euro în construirea a zece noi pasaje rutiere şi poduri. De asemenea, a anunţat şi apariţia a 22 de noi parcări în punctele "fierbinţi" ale oraşului: Universitate, Ateneu, Piaţa Presei Libere, Piaţa Domenii etc. Potrivit studiului făcut de "The Economist", vor mai trebui investite şi alte 500 de milioane de euro pentru reabilitarea a 2.000 de artere rutiere.
Luat de valul promisiunilor, Udrişte însă s-a contrazis după numai câteva minute, când a recunoscut că proiectele anunţate nu vor fi totuşi finalizate până în 2009, mai ales că abia la sfârşitul acestui an vor fi depuse ofertele a trei firme pentru începerea licitaţiei proiectelor. Viitorul însă pare roz în viziunea responsabilului cu transporturile din Primăria Generală a Bucureştiului: "În maxim 10 ani vom ajunge la o situaţie favorabilă în ceea ce priveşte implementarea proiectelor de dezvoltare a oraşului".
Taxe pentru trafic
"Introducerea de taxe de circulaţie în zona centrală poate fi o soluţie. Acum însă, suntem în etapa dezvoltării infrastructurii. Ulterior, ne vom gândi şi la această problemă. (…) Oricum, nu vom fi niciodată în situaţia în care să nu mai circulăm bară la bară, dar noi trebuie să luăm măsuri să nu fie blocată circulaţia. Gândiţi-vă că traficul din Bucureşti s-a îngreunat de cel puţin 10 ori de la revoluţie încoace", spune Udrişte. Trebuie precizat că, potrivit studiului prezentat, în Bucureşti,