Sintem un popor de colectionari. Unii aduna timbre, altii au o pasiune pentru ceasuri, citiva au strins tablouri cit pentru un muzeu, dar cu totii facem dosare. Nu exista statistici - pentru ca noi, spre deosebire de americani, asteptam sa ni le faca altii - dar e foarte probabil ca numarul de dosare pe cap de locuitor ne plaseaza pe un loc fruntas pe planeta. Viata fiecaruia dintre noi incepe cu un dosar. Ca sa primesti un nume, la nastere, parintii trebuie sa duca un dosar la Starea Civila. Apoi, toate institutiile scolare - de la crese, pina la universitati - vor dosare cu tot felul de acte. E ca principiul dominoului: un act e necesar pentru obtinerea altui document oficial, iar daca pierzi o hirtie ai intrerupt sirul si ai bataie de cap ca sa recuperezi pierderea. Cind romanul isi ia o slujba are nevoie de dosar de angajare, care se ingroasa pe masura ce se aduna vechimea. Uneori, intervine dosarul de emigrare si atunci viata omului se simplifica brusc din acest punct de vedere. La final, dupa ani si ani, tot efortul este incununat cu dosarul de pensie.
Daca ar fi numai astea, viata ar fi de-a dreptul plictisitoare. Lipsesc sarea si piperul, adrenalina si suspansul. De aceea, s-au inventat procesele in justitie. Orice tara are o colectie de dosare, civile ori penale, dar in Romania sint atit de multe, incit judecatorii nu mai prididesc sa le dea de capat. Ba mai mult, romanii au trimis citeva teancuri consistente si la CEDO, unde Romania va fi (de la 1 ianuarie) cea mai bine reprezentata tara din UE ca numar de reclamatii (dosare).
Dosariada ne-a intrat in singe, iar uneori ne-a fost bagata si pe git. CNSAS este institutia care ar putea masura acum si nivelul de greata, dat fiind ca institutia administreaza uriasa colectie a fostei Securitati. Arhiva aceasta inca nu e completa: unele dosare mai au doar copertile, altele exista doar pe micro
