Agitaţie mare, ieri, la sediul Batalionului 1 Poliţie Militară din Bucureşti, unde 300 de militari au dat ultimele retuşuri celor peste 70 de maşini de război cu care urmează să participe la Agitaţie mare, ieri, la sediul Batalionului 1 Poliţie Militară din Bucureşti, unde 300 de militari au dat ultimele retuşuri celor peste 70 de maşini de război cu care urmează să participe la parada din 1 Decembrie.
Astăzi va avea loc a doua şi cea din urmă repetiţie pentru defilarea pe sub Arcul de Triumf, iar cele mai mari emoţii ale organizatorilor vizează deplasarea până în Piaţa Presei Libere. "Duminică, la prima repetiţie, am avut ceva probleme cu maşinile parcate aiurea. Însă mâine (n.r. - astăzi) vom pleca de la 5.30 dimineaţa, pentru a evita traficul", a declarat colonelul Marius Harabagiu, coordonatorul celor două detaşamente concentrate, special pentru festivitatea din 1 Decembrie, la batalionul din strada Antiaeriană.
Maşinile de război, spălate "lună"
Un lansator de rachete începuse să sclipească sub jetul furtunului cu apă, în timp ce două humvee-uri deja "lună" primeau ultimele ajustări, din pensulă, pe plăcuţele de înmatriculare. Zeci de militari au lustruit cu cea mai mare grijă fiecare "mijloc tehnic", zăbovind minute întregi ba la vreo roată, ba la vreun însemn NATO sau la vreun tun. După ce un VAMTAC era pus la punct, soldaţii alergau, în grupuri prestabilite, până la un mult mai pretenţios MLI. "O paradă presupune mult glamour, după cum ar spune englezul. Totul trebuie să fie perfect vineri", a precizat colonelul Harabagiu. N-a apucat să-şi termine propoziţia, că a şi fost convocat pe indispensabilul walky-talky.
Sistemul "Gepard", greul paradei
"Greul" paradei din 1 Decembrie va fi, mai mult ca sigur, sistemul antiaerian şenilat tip Gepard. Mai concret: un tanc de aproape 50 de tone, dotat cu două tunuri, două radare şi capabil s