Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a stricat Adevărul weekendul preşedintelui României

Publicat in Adevarul, miercuri 29 noiembrie 2006 · · ·

Cele două interviuri, acordate de preşedintele Traian Băsescu, în ziarele Adevărul şi "Evenimentul zilei", referitoare la faptul că nu se ştie pe mâna cui a încăput petrolul românesc, sunt Cele două interviuri, acordate de preşedintele Traian Băsescu, în ziarele Adevărul şi "Evenimentul zilei", referitoare la faptul că nu se ştie pe mâna cui a încăput petrolul românesc, sunt o premieră pentru istoria presei autohtone. "Performanţa" Cotroceniului, de a publica un material de presă în două cotidiene distincte, în aceeaşi zi, derivă dintr-o gravă eroare a oamenilor preşedintelui. Adriana Săftoiu, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei şi om de bază al lui Traian Băsescu, în angrenajul său de imagine, a făcut marea gafă de a confunda ziariştii care băteau la poarta Cotrocenilor, pentru interviu, aducându-l pe preşedinte în faţa reprezentanţilor unui cotidian neagreat de el, fapt cunoscut de mass-media. Adevărul vă prezintă, în cele ce urmează, firul evenimentelor de la momentul solicitării interviului şi până la apariţia acestuia pe piaţă, dar şi modul "original" în care a acţionat instituţia prezidenţială pentru a salva aparenţele. S-a ajuns chiar în situaţia în care însuşi preşedintele să-şi petreacă ziua de duminică, cea înainte de apariţia materialului de presă, la birou, făcând corecturi pe propriile răspunsuri, pe care a încercat, prin purtătorul său de cuvânt, să ni le propună pentru forma finală a interviului. După-amiaza zilei de vineri, 17 noiembrie. Adriana Săftoiu este contactată telefonic de Adriana Halpert, care precizează că este jurnalistă la ziarul Adevărul, pentru a-i solicita un interviu preşedintelui, pe tema contractului de privatizare a Petrom şi privatizarea societăţilor de distribuţie a energiei, subiecte ce urmau să fie analizate în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a ţării (CSAT), convocată de Traian Băsescu, în timpul vizitei oficia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul fotbalist român Ionel Ganea, implicat într-un accident rutier. Copilul său de 2 ani a fost transportat la spital

Libertatea acum 58 minute
Fostul fotbalist român Ionel Ganea, în vârstă de 51 de ani, a fost implicat într-un accident rutier, vineri, 9 mai. Incidentul a avut loc între localitatea Hurez, din comuna Beclean, și municipiul Făgăraș, relatează GSP.

Oficial de la BEC Cum arată buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) aduce la cunoștința publicului faptul că, la data de 9 mai 2025, au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al ale

Cinci lucruri neașteptate despre noul Papă, Leon al XIV-lea: a fost grădinar, dar și un jucător de tenis „formidabil”

Libertatea acum 5 ore
Când Papa Leon al XIV-lea a pășit pe balconul Bazilicii Sfântul Petru, puțini dintre cei adunați în piață știau detalii despre cardinalul Robert Francis Prevost. Însă, în cele câteva ore de la anunțul Vaticanului privind noul Papă, au început să ias

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 6 ore
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Doi bărbați, împușcați într-o spălătorie auto din Pantelimon. Poliția a reținut trei suspecți

Adevarul acum 2 ore
Doi bărbați au fost împușcați în incinta unei spălătorii auto din orașul Pantelimon, județul Ilfov. A fost folosită, cel mai probabil, o armă de tip airsoft. Victimele s-au prezentat ulterior la o unitate medicală din oraș, iar personalul a alertat

Ministrul Finanțelor: „Piețele evaluează situația politică actuală ca un risc semnificativ”

HotNews acum 2 ore
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri seară, o îmbunătăţire uşoară a condiţiilor de piaţă, dar şi faptul că „agenţiile de rating şi pieţele evaluează situaţia politică actuală ca un risc semnificativ şi factor negativ”. Mi

SuperLiga: Unirea Slobozia a învins în deplasare Gloria Buzău, scor 3-0

HotNews acum 20 minute
Formaţia Unirea Slobozia a învins vineri, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Gloria Buzău, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului SuperLigii. Au marcat Purece ‘1, ’54 şi Vojtus ’67, scrie News.ro. Gloria Buzău: Lazar – Pîrvulescu, Turda,

Crin Antonescu: „Europa este sub atac. Dinăuntru și din afară”

HotNews acum o ora
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a transmis, vineri seară, un mesaj de Ziua Europei, în care a afirmat că aceasta este „un spirit, o civilizaţie, nu un monopol, o lozincă, o caricatură”. Politicianul crede

Medicul care a semnalat morțile suspecte de la Sf. Pantelimon a câștigat procesul cu spitalul. Elena Voicu va primi despăgubiri pentru concedierea sa

HotNews acum 3 ore
Medicul ATI Elena Antoaneta Voicu a câștigat procesul pe care l-a intentat Spitalului Sf. Pantelimon, după concedierea sa. Voicu a semnalat în aprilie 2024 o serie de decese suspecte ale unor pacienți internați în secția de Terapie Intensivă, sesiza

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 7 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/20°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

10°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

vin.

7°/17°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/19°
lun.

5°/17°