Inceputul si sfirsitul se inchideau in acelasi cerc. In 1613, la manastirea Ipatiev, primul tar al dinastiei Romanovilor, Mihail, se urca pe tron; pe 17 iulie 1918, aceeasi dinastie, in casa negustorului Ipatiev, isi traia sfirsitul. Vladimir Ilici arunca o privire pe geam. Mijeau zorile. Citiva grauri venisera sa ciuguleasca firimiturile de piine pe care Nadejda Krupskaia le presara pe pervaz. De fiecare data cind Ilici o vedea apropiindu-se cu tava de fereastra, ii spunea: "Daca si proletariatul s-ar multumi doar cu atit, am transforma aceasta lume intr-un adevarat paradis. Proletariatul insa nu are nevoie doar piine, ci de singe". Cuvintele acestea, spuse chiar pe un ton glumet, aveau darul de-a o inspaiminta pe tovarasa Krupskaia, care, lasind tava pe birou, se apuca sa deretice prin camera. Fata inspaimintata a femeii ii crea lui Vladimir Ilici senzatia de siguranta. Cu cit teama sa crestea, cu atit barbatul asezat in fotoliu in fata cestii de ceai se simtea mai in largul sau. "Cind un trup e cuprins de febra, murmura el, e bine sa i se puna lipitori la timple... Rusia e bolnava, trebui s-o vindecam...". "Mai bine ati omori lipitorile, care s-au umflat de cit au supt din singele poporului...". "Aici am vrut sa te aduc, exclama cu voiciune Lenin. Tocmai asta voi si face: voi stirpi lipitorile si ti le voi aduce pe tava, ca pe o suprema ofranda...". Femeia il privi in tacere, continuind sa stearga praful de pe biroul sau plin de tot felul de hirtoage. De obicei, Vladimir Ilici se ferea sa-si imbrace vorbirea in parabole. Frazele sale erau concise, fara subintelesuri de prisos. Acum, insa, gindurile sale se desfasurau in propozitii care aveau o rezonanta biblica...
Savurindu-si micul dejun, Lenin cazu in visare. Privind tava de argint, ornata pe margini cu pasari si amorasi, in mintea lui Vladimir Ilici se infiripa chipul Irodiadei si dansul ei bezmetic. Atun
