Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Rangerii" Parcului Natural "Balta Mica a Brailei" se pregatesc de rodeo

Publicat in Vocea Brailei, joi 30 noiembrie 2006 ·

Desi prezenta cabalinelor este strict interzisa in fondul forestier, prin pilcurile de padure din Parcul Natural "Balta Mica a Brailei" traiesc in semisalbaticie circa 50 de cai. Administratia acestei arii protejate ii banuieste de incalcarea legii pe locatarii comunei Marasu, pe care i-au si somat, de altfel, sa isi ia animalele acasa, avertizindu-i ca, daca nu se conformeaza, risca sa incaseze amenzi de zeci de milioane de lei vechi sau sa ramina fara cai. Dupa cum ne-a declarat seful Parcului Natural, Radu Moisei, zilele urmatoare va fi declansata o ampla actiune de capturare a cailor, la care celor sapte agenti de teren sau, in termeni europeni, rangeri, ai parcului li se vor alatura padurarii Ocoalelor Silvice Braila si Lacu Sarat. Oparatiunea se anunta a fi una spectaculoasa, un adevarat rodeo in urma caruia sa fie scoase toate cabalinele din zona protejata. "La ora actuala, caii se deplaseaza liberi, intre Piscu Popii si Ostrovul Constantin. Legea nu permite prezenta acestor animale in fondul forestier deoarece, atunci cind vine inghetul si zapada, se hranesc cu scoarta arborilor tineri, cu diametrul de pina in 15 centimetri, provocind uscarea acestora", ne-a explicat Moisei.

Obor de gloabe

Actiunea de capturare a cailor va avea loc zilele urmatoare, la o data pastrata secreta. Dupa ce vor fi prinse, animalele vor fi tinute timp de o zi intr-un asa-numit obor de gloabe, pentru a li se da ragaz proprietarilor sa si le recupereze. Cei care vin dupa cai va trebui sa plateasca si o amenda a carui cuantum este cuprins intre 20 si 60 milioane de lei vechi, deoarece contraventia este incadrata, in conformitate cu Legea 31/2000, la "pasunat in arii protejate". Dupa o zi, caii vor fi trecuti pe malul celalalt al Dunarii si eliberati in zona dig-mal, intr-un perimetru cu arbori maturi, mai mari de 15 cm in diametru, a caror

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 31 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 16 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 12 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°