Lorette Nobécourt, sinteti cunoscuta cititorilor romani datorita romanului La Conversation, care a aparut acum intr-o a doua editie la Editura Est. intr-o cronica din Lire (septembrie 1999) se spune ca acesta e romanul care v-a adus succesul, dar a creat si multe malentendu-uri. Asa este?

Da, e cel care m-a facut cunoscuta. inainte imi mai aparusera doua romane, La Démangeaison si L’Equarrissage, insa acesta mi-a adus vizibilitate literara. Apoi au urmat si alte carti, mai putin citite, si apoi ultimul roman publicat (anul acesta), En nous la vie des morts, care a stirnit din nou interesul, precum La Conversation.

Despre ce malentendu-uri era vorba, in legatura cu La Conversation?

imi amintesc de sentimentul ca am fost etichetata, la momentul respectiv, de catre jurnalisti drept o scriitoare preocupata de corp. E adevarat ca corpul a fost mereu important pentru mine, dat fiind ca e o modalitate de a fi in lume. in Franta a fost o intreaga miscare literara, reprezentata de scriitoare care tratau corpul intr-o maniera foarte cruda, si imi amintesc ca am fost cumva asociata acesteia. Nu era ceea ce ma interesa pe mine, cautam cu totul altceva, dincolo de corp.

Si totusi, corpul e important, in La Démangeaison povestiti despre eczema care v-a facut sa suferiti multa vreme ca despre un lucru care „nu-mi permite niciodata sa-mi uit corpul“. Putem vorbi, in cazul

d-voastra, de asa-numita scriitura feminina?

Nu, deloc. La Démangeaison era, intr-adevar, legata de o experienta personala, o eczema, care pentru mine a reprezentat inscriptia pe propriul meu corp a unui text, a unui alfabet pe care mi se cerea sa-l descifrez, pentru a intelege sensul vietii mele. imi imaginez lumea ca si cum ar fi o imensa carte, fiecare dintre noi e un fragment al acestei carti si avem datoria sa descifram sensul fragmentului pe care-l reprezenta