Acest tip de finantare reprezinta doar 8% din piata de profil. Raportul credite locative/credite de consum este invers decat in Europa. Bancile specializate acorda credite sub 50.000 de lei
Produsele financiare destinate achizitionarii de locuinte nu sunt printre preferatele romanilor. Veniturile reduse, dar si preturile mereu in crestere practicate pe piata imobiliara sunt cele mai importante motive pentru care romanii nu acceseaza astfel de produse financiare. "Romania ocupa ultimul loc din Europa din punct de vedere al ponderii finantarilor imobiliare in leasing, cu un nivel de 0,07%, fata de nivelul maxim de 7%, inregistrat in Italia", a declarat Adriana Ahciarliu, secretar general al Asociatiei de Leasing si Servicii Fianciare Nebancare. In cazul bancilor, raportul credite imobiliare/credite de consum este inversat comparativ cu Europa, unde finantarile locative domina. Cele doua banci de locuinte care activeaza pe piata romaneasca au acordat, in proportie majoritara, credite sub 50.000 de lei.
Ultimii la leasing imobiliar
O dovada a lipsei de maturitate care caracterizeaza piata leasingului din Romania este "dictatura" segmentului auto. In structura pe bunuri finantate, firmele de leasing incheie, in proportie de 70-80%, contracte pe segmentul auto, in timp ce numai 0,7% dintre contracte sunt incheiate pe domeniul imobiliar. "Potrivit ultimelor date disponibile ale Leaseeurope (asociatia europeana a societatilor de leasing), Romania ocupa ultimul loc din 22 de state din Europa din punct de vedere al valorii finantarilor imobiliare in leasing. In 2005, contributia Romaniei in totalul valorii leasingului imobiliar din Europa este nula", a spus Ahciarliu, la Romania Construct Forum, organizat de Mediafax si Business Construct.
De zeci de ori sub Europa
Locuri fruntase in functie de ponderea finantari