Nu s-a mai scris de mult despre pictorul Henri H. Catargi. Dar rasfoind zilele trecute un dictionar, am constatat ca pe 6 decembrie ar fi fost ziua sa de nastere. in urma cu 112 ani, venea pe lume viitorul pictor, iar in vara acestui an s-au implinit treizeci de ani de la disparitia sa. Un mic calcul ne trimite spre o analiza foarte interesanta. Henri H. Catargi este unul dintre artistii care au traversat cumpana dintre doua lumi.

in 1922 deschidea prima sa expozitie personala la Paris, iar din 1944 expune cu regularitate pina la sfirsitul vietii, la toate marile expozitii de stat, din tara.

Asadar, ar fi interesant de urmarit felul in care unul dintre cei mai importanti pictori romani contemporani a reusit sa rezolve dilema in fata careia au fost pusi toti cei care au trait si au activat in cei cincizeci de ani de comunism: aceea de a-si respecta propriul crez si de a raspunde unor „comandamente“ ideologice ale epocii.

Acum ne aflam in perioada „judecatilor“ aflate la indemina tuturor, mai ales a tinerilor care nu mai au rabdarea cunoasterii reale a contextului, a personalitatilor artistice, referindu-ne doar la arta plastica in sine. O serie de analize profunde, ce ar trebui sa vina chiar din partea unor generatii neafectate ideologic, ar fi un lucru foarte important. Pasiunea de a sterge cu buretele, de a pune etichete, asa cum este si aceea de „generatie expirata“, produce mari confuzii in plan general si nu cred ca este solutia benefica pentru o cultura care nu poate face abstractie de continuitate in plan spiritual. Nu ma situez nici in tagma nostalgicilor, nici in cea a aparatorilor, ci, la fel ca multi altii, sint unul dintre cei care au traversat aceasta perioada, iar ceea ce constat acum este faptul ca, din pacate, ne aflam intr-un soi de vendeta, refuzind o reala cunoastere a faptelor. Acest articol nu are darul de a elucid