- Diverse - nr. 236 / 30 Noiembrie, 2006 Autor al cartilor intitulate "Rime fara pretentii", versuri (2001), "Cu sare si piper", epigrame (2002), "Suflete in uniforma", proze scurte (2003), profesorul pensionar de limba si literatura franceza (principal), limba si literatura romana (secundar) Alexandru M. Costin, reghinean prin adoptie, s-a nascut in satul Tiptelnic, comuna Band, in ziua de 17 august 1929. Studiile primare si liceale le face in mai multe localitati, pe unde l-au purtat pasii pribegiei sale zbuciumate: Tiptelnic, Targu-Mures, Turda, Aiud, Resita, Reghin. Nu mai stie numele scolilor pe care le-a frecventat, unele schimbandu-si denumirea. In anul 1966 va absolvi cursurile Facultatii de filologie, sectia franceza-romana, a Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi. Va fi repartizat la Liceul Teoretic din Gurghiu, unde sta doar doua saptamani (1-15 septembrie 1966), dupa care este transferat la Scoala Generala nr. 5 din Reghin (15 septembrie 1966 _ 31 august 1967). Urmeaza o perioada de profesorat la Liceul nr. 2 din orasul lutierilor romani (1 septembrie 1967 _ 30 septembrie 1973); de sef al catedrei de limbi moderne si metodist voluntar al Inspectoratului Scolar Judetean Mures. Intre 1970-1971 a profesat cu jumatate de norma la Institutul Pedagogic de 3 ani din Targu-Mures (1970-1971). Cu data de 1 octombrie 1973 este numit inspector la Inspectoratul Scolar Judetean Mures, pana pe data de 1 decembrie 1975, cand revine la catedra. Un stagiu de perfectionare, de o luna de zile, in 1974, il efectueaza la Montpellier (Franta). Ca profesor de limba si literatura franceza va functiona la Liceul Teoretic din Reghin (astazi Grupul Scolar "Lucian Blaga"), intre 1 decembrie 1975 si 1 septembrie 1991, cand se va pensiona. Fost ofiter activ, intre 1950-1956, la unitati de artilerie antiaeriana din Resita si Brasov, si copil de trupa (1941) la o unitate de artilerie de