Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumurile naţionale vor fi reparate în cinci ani

Publicat in Adevarul, joi 30 noiembrie 2006 ·

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, vrea să finalizeze repararea reţelei de drumuri naţionale în cinci ani, după care drumurile vor fi întreţinute în baza unor contracte multianuale, Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, vrea să finalizeze repararea reţelei de drumuri naţionale în cinci ani, după care drumurile vor fi întreţinute în baza unor contracte multianuale, încheiate cu firme private. Din cei 15.000 de km de drumuri naţionale au fost deja reabilitaţi 4000 km, alţi 1100 km, situaţi în special în nordul şi nord-vestul ţării, urmând să fie reparaţi cu ajutorul unui împrumut de la Banca Europeană de Investiţii. Proiectul de reabilitare va dura trei ani. Guvernul a mandatat ieri Ministerul Finanţelor să contracteze un împrumut în valoare de 450 de milioane de euro de la BEI. "Creditul BEI este destinat finanţării Proiectului de reabilitare a drumurilor naţionale, etapa a 6-a. Costul total al proiectului este estimat la 987 milioane euro, din care contribuţia României va fi de 537 milioane euro", a precizat Berceanu. Împrumutul va fi rambursat în 20 de ani şi are o perioadă de graţie de cinci ani. Vor fi reabilitate drumurile Arad Oradea, Oradea- Satu-Mare, Dej-Baia Mare, Baia Mare-Sighetul Marmaţiei, Sibiu-Mediaş şi Crasna Iaşi. Berceanu a precizat că acest miliard de euro este numai o parte din banii necesari pentru reabilitarea drumurilor naţionale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 5 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 5 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 8 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 10 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 8 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 11 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 7 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Casa în care a fost filmat serialul „Breaking Bad”, scoasă la vânzare

Mediafax acum 8 ore
Cu toate că serialul s-a încheiat în urmă cu mai bine de un deceniu, atât casa, cât şi alte locuri de filmare din oraş continuă să atragă turişti curioşi. Fanii se adună adesea în faţa locuinţei, iar uneori, sute de maşini trec pe acolo într-o singu

Rusia ameninţă Ucraina cu represalii după noul atac cu rachete ATACMS

G4Media acum 12 ore
Rusia a promis sâmbătă Ucrainei represalii după ce armata ucraineană a lansat vineri o nouă salvă de rachete americane ATACMS asupra unor ţinte pe teritoriul rus, genul de atac considerat de Moscova o linie roşie în războiul pe care l-a declanşat în

Patru tineri suspectaţi de planificarea unui atentat din Rusia au fost arestaţi

Ziare.com acum 11 ore
Serviciile de securitate ruse (FSB) au anunţat, sâmbătă, că au arestat patru minori suspectaţi că plănuiau să comită un atentat cu bombă la Ekaterinburg, în Urali, relatează AFP. Cei patru tineri, născuţi între 2007 şi 2008, „plănuiau să comită un a

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/9°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-4°
dum.

-4°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

3°/10°
mar.

5°/13°
mie.

6°/10°