Celebra lista a garantiilor Bancorex, din cauza careia statul roman ar putea fi obligat sa plateasca sute de milioane de euro, pana in 2013, va fi declasificata, a decis ieri Guvernul. Pentru acoperirea acestor garantii era responsabila BCR, care a absorbit fosta Bancorex. Insa, prin contractul de privatizare a BCR cu Erste Bank, statul roman s-a angajat sa rezolve problema sumelor care fac obiectul tuturor litigiilor izvorate din activitatea defunctei Bancorex, garantandu-le irevocabil si neconditionat. In luna august, punand in aplicare contractul de privatizare parafat cu Erste, Guvernul a emis o hotarare prin care a majorat plafoanele de garantare a sumelor care fac obiectul litigiilor rezultate din activitatea Bancorex, cu sumele 748.144,3 lei, 31.900.906,38 euro si 7.129.217,98 dolari. Anexele actului normativ, cuprinzand lista garantiilor Bancorex, au ramas insa secrete. Ieri ministrii au dispus ca respectivele anexe sa fie publicate in Monitorul Oficial. Dupa o prima evaluare a garantiilor Bancorex de catre finantisti, sumele contabilizate au impresionat prin cuantumul lor: 1,8 miliarde de euro. Jumatate din aceasta suma face obiectul unor litigii deja finalizate. Exista insa numerosi analisti financiari care sustin ca garantiile fostei Bancorex, emise in favoarea partenerilor comerciali ai Romaniei socialiste, ar putea fi chiar mai mari decat 1,8 miliarde de euro. Astfel, in conditiile in care lipsesc arhivele fostei banci de comert exterior, oricand se va putea trezi vreun creditor care sa reclame executarea unei scrisori de garantie, necontabilizata scriptic de partea romana. Alte garantii consistente, in valoare de 500 milioane de euro, au fost emise de Bancorex inainte de 1989 in favoarea unor state arabe. "Sunt garantii nelimitate, care nu stiu ce acopereau. Exista chestiuni in activitatea Bancorex care ne scapa", admitea, in vara, ministrul Finantel