Comisia de cultura vine la Sibiu
SIBIU. Membrii Comisiei de cultura din Parlamentul European vor fi prezenti anul viitor, intre 2 - 5 iulie, la Sibiu, cu ocazia manifestarilor incluse in programul Capitala Culturala Europeana 2007.
"Invitatia a fost aprobata de membrii comisiei, iar termenul vizitei a fost fixat pentru prima saptamana a lunii iulie 2007", a afirmat deputatul Ovidiu Gant, care este observator in Parlamentul European.
Din Comisia de cultura a PE fac parte 34 de deputati din cele 25 state membre UE. O parte dintre acestia vor face parte din delegatia care va vizita Sibiul. (Dragos Popescu)
Premiera la ortopedie
MURES. In Centrul Universitar din Targu-Mures a avut loc, in premiera, o interventie de reconstructie articulara cu ajutorul sistemului de navigatie Interventii Chirurgicale Computer Asistat, a anuntat, ieri, seful Clinicii de Ortopedie, dr. Tiberiu Bataga.
Potrivit acestuia, sistemul de navigatie permite ca pe baza datelor introduse intr-un display al calculatorului sa se fixeze elementele protezei, iar printre avantajele acestei metode se numara asigurarea confortului pacientului, nivelul scazut al durerii, durata de spitalizare micsorata, costuri si perioada de recuperare mai reduse. (Raul Matis)
Proces pentru salarii
CLUJ. Federatia Sanitas va da in judecata Spitalul Clinic Judetean, Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Pensii pentru obtinerea fondurilor necesare pentru plata salariilor celor 40 de angajati ai Clinicii de Medicina Muncii din Cluj.
Salariatii acestei institutii si-au primit in acest an numai jumatate din salarii, din cauza faptului ca finantarea acestei activitati a fost trecuta, de la 1 ianuarie 2006, la Casa de Pensii. In octombrie, casa judeteana a acceptat incheierea unui contract, dar sumele alocate nu acopera necesarul pe