Asa cum notiunile de postmodernitate si postmodernism exprima, prin structura lor lexicala, o evidenta carenta conceptuala in planul definirii realitatilor subsecvente, si limbajul emotional si promotional al lumii de azi e unul puternic marcat de incapacitatea propriei sale motivari semantice.
Sa retinem mai intii ca unii au vazut in cuvintul postmodernism un termen-umbrela, o notiune-valiza, un fel de timbru fiscal care poate fi lipit cu usurinta pe toate manifestarile artistice posterioare modernismului si aflate intr-un conflict declarat cu acesta.
Sigur ca o astfel de viziune e simpla si eficace, ba chiar seducatoare pentru toti aceia care dispretuiesc deopotriva teoria si traditia, comparatia morfologica si compartimentarea tematica a fenomenelor culturale. Cind tot ceea ce se intimpla poarta atributele noutatii, renovarii si ale transformarii prin reprocesare (vezi notiuni precum neocolonialism, neoliberalism, neomarxism, neoavangarda, Noul Nou Roman, Noua autenticitate, Noul istorism, neopaginism, Noul tribalism etc), trecutul poate sa cada linistit in deriziunea propriilor sale neimpliniri paradigmatice. Ceea ce vine dupa ceva (aparent) incheiat are intotdeauna un aer virginal, de inceput de lume, in ciuda implacabilului sau caracter repetitiv. infatisarile de moment pot sa inlocuiasca cu brio realitati pina nu demult canonice. Aroganta lor delimitativa nu e doar stenica si decomplexanta, ci si provocatoare de teorii legitimante.
-
Hedonismul generalizat al postmodernitatii pare sa aduca cu sine si disparitia constiintei procesualului, alunecarea voluptuoasa in non-conflictual si nondramatic, reducerea cronologiei la stereodinamica aleatorie a prezentului. Expresie a unui relativism fara limite, lumea adusa pe scena epistemologica a limbajului e una intemeiata pe atribute obtinute prin negatie opozitiva – ca in cazul unor term
