Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sezonul de iarnă va fi deschis pe 16 - 17 decembrie

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 1 decembrie 2006 ·

Staţiunile Predeal şi Poiana Braşov sunt pregătite să anunţe începerea Sezonului de iarnă. Radu Lisenche, preşedintele Asociaţiei Investitorilor din Poiana Braşov, spune că pe data de 17 decembrie va avea loc deschiderea sezonului, iar primarul oraşului Predeal, Mihai Veştea, spune că şi pârtiile din localitatea sa sunt pregătite, iar deschiderea oficială a sezonului este posibil să fie programată cu o zi înainte de Poiana Braşov, adică pe 16 decembrie.

Chiar dacă nu va fi zăpadă, deschiderea sezonului tot se va face, tunurile de zăpadă artificială fiind deja pregătite pentru amenajarea pârtiilor. „Sperăm că previziunile meteo se vor adeveri şi că vom avea zăpadă naturală începând din 15 decembrie. În cazul în care nu va ninge, noi tot vom deschide sezonul pe 17 decembrie, aşa cum am stabilit, pentru că temperaturile vor fi suficient de scăzute pentru a putea folosi zăpadă artificială”, ne-a declarat ieri Radu Lisenche. În staţiunea Predeal lucrurile stau la fel. Datorită investiţiilor făcute, după cum ne-a explicat primarul Mihai Veştea, la acest moment pot fi asiguraţi 6-7 kilometri de pârtii cu zăpadă artificială. „Noi am investit peste un milion de euro în instalaţiile pentru producerea zăpezii artificiale. Nu mai depindem de ninsoare. Singurul factor care ne-a schimbat planurile iniţiale, de a deschide sezonul de iarnă la 1 decembrie, l-a constituit vremea destul de caldă, aşa că am preferat să îl amânăm tot pentru data de 16 decembrie”, a spus primarul Mihai Veştea. Staţiunile Predeal şi Poiana Braşov sunt pregătite să anunţe începerea Sezonului de iarnă. Radu Lisenche, preşedintele Asociaţiei Investitorilor din Poiana Braşov, spune că pe data de 17 decembrie va avea loc deschiderea sezonului, iar primarul oraşului Predeal, Mihai Veştea, spune că şi pârtiile din localitatea sa sunt pregătite, iar deschiderea oficială a sezonului este posibil să fie progr

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum o ora
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum o ora
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 3 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Șeful Serviciului de Informații din Moldova spune că Rusia va încerca să obţină controlul asupra Parlamentului de la Chişinău

Libertatea acum 49 minute
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova a avertizat că Rusia va încerca să controleze Parlamentul în 2025. Alexandru Musteaţa a prezentat un raport despre implicarea Rusiei în alegerile din 2024 prin organizaţi

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum 3 ore
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum o ora
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 4 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°