Politeţea de maşină
Daâ mişcă-te, măi, nesimţitule, nu vezi că e loc rezervat? Şi puştiul cu pretenţii de invalid, femeie gravidă şi vîrstnic, toate laolaltă, fără a avea însă nici un handicap vizibil, stătea cu căştile minuscule înfipte bine în urechi, molfăind un baton de ciocolată, clămpănindu-şi fălcile în toate direcţiile ca un "modelino" de plastilină. În cele din urmă, la efectul crescendo al scandalului din jurul lui, catadicseşte totuşi să se uite în sus. O face însă încet, cu graţie şi cu o notă de nobleţe, în zeflemea, înspre grupul de pensionari care vociferează făcînd înăcriţi peste el, strîngînd neputincioşi plasele în mînă şi spume la gură, clătinîndu-se la unison cu nervii lor, dar şi cu hîrtoapele bucureştene peste care trecea, fără nici o umbră de politeţe, autobuzul 226.
Păi, da, e rezervat pentru mine... că-s gravid, şi puştiul hăhăie de unul singur după un oarecare timp de gîndire alocat naşterii unei asemenea găselniţe fenomenale. După care, îşi întoarce capul, dispreţuitor, ostentativ şi definitiv, înspre fereastră.
În cazurile astea, pensionarii sînt cei mai îndîrjiţi. Sfîrşesc, prin supliment de invective şi scandal, să antreneze şi restul apărătorilor bunului-simţ, majoritatea care stă în picioare în mijlocul de transport în comun; la unison, se încheagă mai apoi o întreagă apologie a lipsei de bună creştere a tinerilor din ziua de azi. Şi aşa, timpul de cîteva staţii bune de înghesuială şi lipsă de aer din 226 zboară uneori pe nesimţite...
Politeţea de odinioară
Să fie adevărat? Tinerii să nu mai ştie ei ce e aia politeţe? Sau politeţea celor bătrîni să nu mai ştie de tinerii de azi? Oare ce era de bonton ieri, astăzi e desuet şi ce era ieri scandalos să fie acum la bună preţuire? Cum, ce a fost nu putea dispărea în neant, trebuie că, la mijloc, ca în Kafka, să se fi produs o transformare, pînă la nerecun
