În luna iunie a acestui an, preşedintele PC Dan Voiculescu făcea cunoscut că formaţiunea sa ar putea părăsi guvernarea, "dacă se demonstrează" că "anumiţi colegi l-au lucrat politic". La În luna iunie a acestui an, preşedintele PC Dan Voiculescu făcea cunoscut că formaţiunea sa ar putea părăsi guvernarea, "dacă se demonstrează" că "anumiţi colegi l-au lucrat politic". La vremea respectivă, Voiculescu intenţiona să devină vicepremier în cabinetul Tăriceanu, după demisia lui George Copos, însă CNSAS a primit noi documente, din care reieşea că acesta ar fi săvârşit acte de poliţie politică. Iată că, după aproximativ jumătate de an, conservatorii rediscută această variantă în forurile lor de conducere, cu toate că şi-au propus "să strângă din dinţi" până la momentul integrării "de jure" a României în UE. Liderul deputaţilor PC, Bogdan Ciucă, afirmă că ponderea celor nemulţumiţi de modul de funcţionare al actualei coaliţii a crescut foarte mult din vară şi până acum. Ciucă susţine că "picătura care a umplut paharul" a fost refuzul democraţilor, liberalilor şi udemeriştilor din Comisia de buget-finanţe a Camerei, de a sprijini proiectul de reducere a TVA, cu zece procente, la alimentele de bază. "Astă vară, cam 80 la sută dintre colegii mei erau de părere să ieşim de la guvernare, dar în prezent, supărările sunt şi mai mari. În şase luni, partenerii noştri n-au avut înţelepciunea să ne treacă prin parlament măcar un proiect, aşa, să ne închidă gura", a spus purtătorul de cuvânt al conservatorilor. Bogdan Ciucă spune că, la 17 decembrie, data vehiculată pentru retragerea miniştrilor PC din cabinetul Tăriceanu, "se poate întâmpla orice", deoarece nu prea mai există sprijin nici din partea filialelor din teritoriu, acestea rupând "o grămadă" de protocoale de colaborare cu Alianţa D.A.. Conservatorii nu mai susţin că vor da un vot favorabil bugetului de stat pe 2007, deşi pre