Cărţile au, ca obiect, un destin de multe ori superior celui al oamenilor, în general, şi al autorilor care le-au scris, în special. Dincolo de faptul că ele durează un număr de ani infinit mai mare decît oamenii; că se pot transforma în cărţi rare, în exemplare păstrate cu religiozitate prin rafturi de biblioteci, alături de incunabula, ele acced uneori la o existenţă de-a dreptul palpitantă faţă de monotona şi banala viaţă umană, aşa cum se prezintă ea pentru majoritatea muritorilor.

Să ne imaginăm că, din mîna celui care a cumpărat-o cu pasiune şi uneori cu sacrificii, cartea poposeşte în mîinile unuia care a moştenit-o din întîmplare, într-o bibliotecă bogată şi, de către el, complet necitită. Şi să ne imaginăm că aceeaşi carte ajunge apoi în mîinile unui tînăr hoţ, iubitor de cultură şi sărac la pungă; acesta o va citi pînă o învaţă pe dinafară şi după aceea o vinde, oftînd, unui specialist în cărţi obosite, adică unui anticar, ce o poartă din tarabă în tarabă pînă la cea mai umilă dintre ele, aflată în plină stradă, în faţa Universităţii. Dar, miracol! Un alt tînăr însetat de lecturi, unul dintre acei tineri care nu face toată ziua altceva decît să citească, observă exemplarul rufos din ediţia pe care o ştia de multă vreme epuizată şi îl cumpără febril, cu mîinile umede.

întors acasă, citeşte cartea pe nerăsuflate, o învaţă aproape pe dinafară cum făcuse şi cel de-al treilea ei posesor. Dezolat de halul în care arată volumul, cu paginile abia ţinîndu-se între ele, duce exemplarul la legat şi, plătind un preţ exorbitant, transformă anticul op într-o carte aproape nouă, pe care o pune fericit în biblioteca uzuală, pentru a o putea răsfoi de cîte ori îi vine chef. Şi iată că susnumitul obiect începe o viaţă nouă, în cel mai pur sens al cuvîntului.

Ar fi de-ajuns ca doar cu două sau trei exemplare din ediţia ce avusese, să