Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capitala atrage investiţii în parcuri logistice

Publicat in Adevarul, vineri 1 decembrie 2006 ·

Plasamentele în spaţii industriale se pot amortiza în 8 ani Bucureştiul creşte în spaţii industriale moderne. Aproximativ 200.000 de metri pătraţi sunt aşteptaţi să intre pe piaţă în 2007, suprafaţă care se va adăuga la stocul existent de 300.000 mp. Dezvoltarea va veni mai ales de anul viitor, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană. "Domeniul imobiliar industrial nu a prezentat un interes foarte mare pentru investitorii străini, comparativ cu segmentul rezidenţial ori comercial", a declarat, pentru Adevărul, Costel Alecu, directorul departamentului Comercial şi Industrial din cadrul companiei Regatta. El explică interesul mai scăzut al oamenilor de afaceri prin prisma cererii mai mici de hale şi spaţii logistice pe piaţa locală, faţă de locuinţe ori malluri şi hipermarketuri. În acest moment, o investiţie de pe segmentul industrial se amortizează în opt ani - un termen atractiv pentru un asemenea plasament. Perioada de recuperare a investiţiei va creşte însă în anii următori. "Terenurile şi materialele de construcţii se vor scumpi. La fel şi mâna de lucru, chiar dacă nu la nivelul din Uniunea Europeană", precizează Alecu. În aceste condiţii, dezvoltarea unui proiect logistic va costa mai mult, iar investitorul va avea de aşteptat cel puţin zece ani până să obţină profit. Piaţa e împărţită între marile parcuri şi micile depozite Cu toate că parcurile logistice, cu spaţii moderne şi dotări occidentale, au cea mai mare căutare în acest moment, pe piaţă e loc, în continuare, şi pentru micii investitori. De altfel, aceştia au dat tonul în urmă cu câţiva ani, prin construirea de spaţii cu suprafeţe restrânse, de maximum 6.000 mp. Majoritatea proiectelor sunt concentrate în nordul şi vestul Capitalei, mai ales în vecinătatea autostrăzii Bucureşti-Piteşti. "Până acum, lucrurile au fost fragmentate, s-au construit multe unităţi mici, de calitate mai joasă", expli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iranul atacă Israelul cu sute de rachete!

Ziua Constanta acum 2 ore
Iranul a lansat marţi, 01 octombrie 2024, un atac cu sute de rachete balistice asupra Israelului în ripostă la campania Israelului împotriva grupării şiite pro-iraniene Hezbollah în Liban, relatează Reuters. Sirenele au sunat pe teritoriului Israelu

Marcel CIOLACU: Suntem în deplină SOLIDARITATE cu Israelul / „Aceste acte de agresiune subminează pacea regională și trebuie să ÎNCETEZE fără echivoc”

Gandul acum 45 minute
„Suntem în deplină solidaritate cu Israelul”, transmite premierul Marcel Ciolacu, după atacul masiv cu rachete balistice lansat de Iran, marți seară. Într-o postare pe rețeaua X, șeful Executivului condamnă atacurile cu rachete, pe care le numește

Marcel Ciolacu despre Nicolae Ciucă: Dacă aș fi președinte, categoric l-aș numi premier

Gandul acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți seara că, dacă ar câștiga alegerile prezidențiale, va nominaliza premierul „în funcție de negocieri și de votul românilor”. Întrebat într-o intervenție la Digi 24, dacă l-ar vedea în această funcție pe Nico

Ciolacu, întrebat dacă Victor Ponta va candida pe listele PSD: E o propunere venită de la organizaţia de la Dâmboviţa / Nu a fost un premier slab / A pierdut nişte alegeri din cauza imaturităţii politice şi a felului său de a fi, mai arogant

News.ro acum o ora
Organizaţia de Dâmboviţa a PSD a propus ca Victor Ponta, fost premier al României din partea PSD, să se regăsească pe listele sale pentru Parlamentul României, a afirmat, marţi seară, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. El a subliniat că Ponta nu a fo

Israelul și Iordania și-au închis spațiul aerian, după atacul cu rachete lansat de Iran

Ziare.com acum 2 ore
Spaţiul aerian al Israelului a fost închis marţi seară, 1 octombrie, iar zborurile au fost redirecţionate, a declarat un purtător de cuvânt al autorităţii aeroportuare, după ce sirenele au sunat în toată ţară în urma unui atac masiv cu rachete lansa

Mugur Isărescu obține încă un mandat de Guvernator BNR. Noua conducere, votată de Parlament

Ziare.com acum 4 ore
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, marţi, noua conducere a Băncii Naţionale a României, iar Mugur Isărescu a primit un nou mandat de guvernator al BNR. Deputaţii şi senatorii au aprobat, prin vot secret cu buletine, noul Co

UPDATE - Opt morţi şi 7 răniţi, într-un presupus atac terorist la Tel Aviv. Doi bărbaţi cu arme de foc au fost surprinşi de camerele de supraveghere - FOTO

News.ro acum 3 ore
Opt persoane au fost ucise marţi seară într-un atac terorist armat în Jaffa, în apropiere de Tel Aviv, a anunţat MDA, serviciul israelian pentru intervenţii de urgenţă, relatează The Times of Israel. UPDATE - Alte câteva persoane sunt rănite. Cel pu

Alfred Bulai rămâne în arest la domiciliu. Instanța nu i-a permis să comunice cu fosta sa secretară

HotNews acum o ora
Judecătoria Sectorului 1 a admis marţi cererea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru Alfred Bulai, în dosarul în care sociologul este inculpat pentru că ar fi agresat sexual studente de la SNSPA, informează

România va trimite pompieri în Grecia. Atena a cerut ajutorul UE împotriva incendiilor de vegetație

HotNews acum 5 ore
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis să trimită 50 de pompieri în Grecia, împreună cu tehnica aferentă, pentru a ajuta autoritățile elene să stopeze incendiile de vegetație care au izbucnit pe suprafețe mari în luna septembri

Fostul președinte al SUA Jimmy Carter, laureat al Premiului Nobel, împlinește 100 de ani. Ce mesaj i-a transmis actualul lider, Joe Biden

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte democrat al SUA Jimmy Carter, laureat al Premiului Nobel, împlinește marți, 1 octombrie 2024, vârsta de 100 de ani, ceea ce reprezintă o aniversare inedită pentru un fost lider american, notează France Presse. Democratul, care a fo

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/16°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
vin.

15°/24°
Iasi
acum

10°
mar.

8°/12°
mie.

8°/18°
joi

11°/23°
vin.

13°/25°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/15°
mie.

11°/19°
joi

16°/21°
vin.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

5°/17°
joi

11°/21°
vin.

14°/17°
Timisoara
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/20°
joi

13°/19°
vin.

15°/22°