Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sa ne bucurăm?

Publicat in Romania Literara, vineri 1 decembrie 2006 ·

Motive de optimism

Târgul de carte sună în Bucureşti ca un deşteptător de hârtie, de două ori pe an: la început de vară şi la sfârşit de toamnă. Un cititor pasionat, avid sau numai curios se trezeşte imediat în cei mai mulţi dintre noi.

Zeci de mii de cărţi înfoiate pe rafturi îşi aşteaptă cititorii. Iar aceştia vin din toate colţurile Capitalei sau din alte oraşe, străbat per pedes aleea faraonică către intrarea în pavilion, înaintând pe linia albă, şi-apoi umplu toate galeriile, dând impresia unor furnici în căutarea unui loc în muşuroi.

92.000 de vizitatori anul acesta, spune cifra oficială. (Oare cine şi când şi cum m-o fi numărat? - mă întreb cu îngrijorare. Şi câte identităţi distincte am avut, dacă am venit mai multe zile la rând?) Editurile mari au spaţii tot mai mari şi vizitatori tot mai mulţi (Humanitas şi Polirom, Rao şi All, Paralela 45, Teora, Corint şi Curtea Veche). Cum-necum, şi editurile mici există şi rezistă eroic. Cu totul în jur de 400 de expozanţi. Iar între cei 92.000 de căutători de carte, o mulţime de prieteni pe care e reconfortant să-i întâlneşti în fiecare an.

Numeroase lansări. Scriitorii au grijă să-şi termine cărţile înainte de Târg, editorii să le tipărească, iar criticii să le citească de azi pe mâine şi să le lanseze generos, scoţându-le în faţă, pentru public, calităţile, păstrând pentru ei, deocamdată, eventualele defecte. De la Andrei Pleşu la Claudiu Komartin, de la Adriana Bittel la Radu Paraschivescu, de la Ion Manolescu la Ioana Nicolaie, de la Grete Tartler la Ana Stanca Tabarasi şi la Constanţa Vintilă Ghiţulescu (ambele premiante pentru debut ale Românei literare), de la Ştefan Cazimir la regretatul Iordan Chimet, se publică, se traduce, se evocă, se dăruiesc cărţi frumoase şi autografe grăbite.

Editurile au început să înveţe că trebuie să-şi facă publicitate

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aaron Boupendza, fostul jucător al Rapidului, a murit

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
, între septembrie 2024 și ianuarie 2025 jucător la București, a murit. Gabonezul avea 28 de ani. A jucat cel mai recent în urmă cu 4 zile, pe 12 aprilie

Când ajunge în România Sfânta Lumină de Paște 2025

HotNews acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a anunţat Patriarhia Română, potrivit News.ro. Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România

Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România, găsite incompatibile de către ANI/ Acestea aveau simultan şi alte funcţii, contrar legii

News.ro acum o ora
Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România au fost găsite incompatibile de către Agenţia Naţională de Integritate. potrivit ANI, cei şase îndeplineau simultan şi alte funcţii, cum ar

Războiul tarifelor: Poşta din Hong Kong suspendă trimiterea de colete către SUA

Mediafax acum 4 ore
Hong Kong Post a anunţat miercuri, 16 aprilie, că suspendă livrările de colete către Statele Unite ale Americii, ca răspuns la majorările tarifare „intimidatoare” ale preşedintelui american Donald Trump. Într-un comunicat, Poşta a explicat că va înc

În mai se deschide circulația pe autostrada Curtea de Argeș-Pitești

Mediafax acum 47 minute
Circulația pe autostrada Curtea de Argeș-Pitești se deschide în luna mai, a anunțat miercuri ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Ministrul Transportruilor a făcut anunțul pe TikTok. „În luna mai circulăm și de la Curtea de Argeș la Pitești p

Registrul Auto Român, avertisment asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet: Nu vă lăsaţi „seduşi” de poveşti imaginare şi dezinformări! Verificaţi!

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Registrului Auto Român avertizează asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet, care vehiculează „modificări bombă” ale legislaţiei din domeniul rutier, mituri despre maşini sau fenomene închipuite care au

Cristian Tudor Popescu, reacție vehementă după anunțul CNSAS privind declarația scrisă dată de Crin Antonescu la Securitate. „O mizerie”

HotNews acum 3 ore
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat marți seara, într-o intervenție la B1 TV lansarea unei „știri” despre Crin Antonescu privind declarația dată la Securitate în legătură cu un prieten, pe care o consideră lipsită de fundament. „Acest f*ck

Joe Biden îi dă replica lui Donald Trump în primul său discurs ca fost președinte: „Atât de multă distrugere”

Libertatea acum 3 ore
Fostul președinte SUA, Joe Biden a răspuns atacurilor lui Donald Trump, în primul său discurs de când a plecat de la Casa Albă, relatează AFP.

LIVE Război în Ucraina, ziua 1148: Atac rusesc „masiv” la Odesa la o zi după vizita-supriză a șefului NATO

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a vizitat orașul Odesa din sudul Ucrainei împreună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și a declarat sprijin „neclintit” pentru Ucraina în urma unui atac rusesc asupra orașului Sumî, care a ucis 35 de

Ilie Bolojan a retrimis în Parlament la reexaminare legea privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale

Gandul acum o ora
Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale (PL-x nr. 4/2025), a fost transmisă de către Parlament pe 9 aprilie către președintele Ilie Bolojan. Dup

Vremea

București
acum

15°
mie.

7°/28°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/23°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

16°
mie.

9°/17°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

10°/28°
joi

12°/25°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/20°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/25°
joi

14°/27°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/20°