Proiectul (sau"anteproiectul", cum l-a caracterizat secretarul de stat Dumitru Miron) de lege a invatamantului superior demonstreaza ca nu e suficient sa te afli la 17 ani de la caderea comunismului si sa intri in Uniunea Europeana pentru ca sa intelegi ce este Universitatea si sa poti, in consecinta, sa propui in mod intelept s-o reformezi. E posibil, in continuare, sa gandesti nu ca un universitar, ci ca un birocrat cu vechi state, abia reciclat. E posibil sa vezi in Universitate o fabrica de diplome si cam atat. In fine, e posibil sa vezi in profesori un neam dubios, cu pretentii prea mari, in cel mai bun caz, inutil si care se cere a fi supravegheat atent. Ma rog, trebuie pastrati, ca asa se cuvine, dar nu fara a fi pusi in banca lor! Toate acestea sunt, din pacate, nu numai posibile, dar, asa cum o arata proiectul, chiar posibilitati pe drumul spre actualizare. Lucrul intr-adevar cel mai frapant in acest proiect este lipsa de incredere in universitari si in capacitatea universitatilor de a se autoadministra. Faptul ca se propune ca toate functiile executive (rectori, prorectori, decani, sefi de departament si catedra) sa fie desemnate prin concurs, si nu alese, ca acum, arata ca autorii proiectului nu inteleg nimic din ideea ca Universitatea a fost prin natura ei si trebuie sa ramana un spatiu liber si democratic. Se va spune ca prea adesea aceasta democratie a fost manipulata in folosul unor clici. Lucrul e perfect adevarat, dar cu acest argument am renunta la alegeri si pentru toate functiile din stat. E tipic pentru o mentalitate nonliberala a deduce din defectele de functionare ale democratiei si ale libertatii defectul democratiei si libertatii. De ce nu am organiza concurs pentru postul de presedinte, de prim-ministru ori chiar si pentru cel de sef al opozitiei? Putem sa cerem, in fond, de laComisia Europeana sa ne trimita experti si evaluatori chiar si in