Tulburările durează din iulie. După alegerile din vară, cînd Felipe Calderon, candidatul Partidului Acţiunii Naţionale (conservator), a fost declarat învingător, rivalul său, Manuel Obrador (coaliţia de centru-stînga), întreţine tensiunea, contestînd rezultatul, acuzînd frauda, refuzînd să accepte înfrîngerea. Mitingurile durează săptămîni, se organizează defilări, acţiuni la marginea legalităţii. Alături de el, mulţi partizani ai stîngii: acţiunile de nesupunere civilă întreţin o stare de nelinişte şi de incertitudine defavorabilă oricărei aşezări instituţionale.

Diferenţa cu care Calderon a cîştigat e destul de mică: 233.831 de voturi din aproximativ 42 de milioane. Rezultatul a venit ca o surpriză deoarece totul în campania electorală părea să-l dea pe Obrador cîştigător: promisiunea de a lansa şantierele lucrărilor publice şi de a se îngriji de veniturile vîrstnicilor i-a adus multe adeziuni zgomotoase. N-a fost suficient: a jucat în defavoarea lui faptul că şi-a insultat rivalul, că a refuzat să participe la o dezbatere, promisiunile lui transpuse în viaţă ar fi putut crea instabilitate financiară. Nu i-a fost greu lui Vicente Fox (fostul preşedinte) să-l declare pe Obrador prieten al venezueleanului Chavez - sperietoarea de stînga a continentului.

Diferenţa dintre cîştigător şi perdant - 0,61% - l-a motivat pe acesta din urmă să reclame frauda electorală, dar frauda nu a fost dovedită. Obrador încerca să repete evenimentele din 1988, cînd Salinas a fost declarat preşedinte după ce ordinatoarele Biroului Electoral au intrat într-o pană favorabilă celui care "trebuia" să iasă. De 70 de ani la putere, Partidul Revoluţionar Instituţional nu era dispus să-şi piardă prerogativele de dragul maşinilor de socotit, pe atunci în grija Ministerului de Interne. Dar acest precedent a creat un sistem de instituţii electorale independente care, sesizate acum d