În data de 1 noiembrie 2006, la 38 de ani, am reuşit să devin posesorul carnetului de conducere.

Dar asta este altă poveste. Acum am să spun doar atît: una dintre cauzele traficului este şi modul greşit în care funcţionează această "instituţie" a carnetului de conducere, patronată de autorităţile statului. O gîndire retrogradă, rămasă mult în urma dezvoltării industriei auto, un sistem de examinare defectuos care îţi dă (sau nu) un permis de conducere în urma unui examen aproape irelevant.

Examenul de conducere poate cel mult să ateste că ştii cît de cît să stăpîneşti o maşină şi că ai învăţat teoretic legile rutiere. El nu este deloc o garanţie că şoferul ştie să conducă în trafic. Există aici o fracturare între mai multe realităţi care se bat de cele mai multe ori cap în cap: şcoala de şoferi, codul rutier, examenul (faimoasele chestionare şi proba practică) şi, în final, adevăratul trafic cotidian. Şi dacă adăugăm "lejeritatea" cu care se obţin certificatele medicale (mai ales cel psihologic), avem a complete deadly formula.

Mediul în care un cetăţean încearcă să-şi ia carnetul de conducere este unul extrem de agresiv. Şi, unde este agresivitate, nu poate exista politeţe. Proaspătul posesor al unui carnet de conducere ştie bine cruda realitate din trafic, experimentată ca pieton sau ca pasager pe "locul mortului". Vede la televizor "măcelul din trafic" şi cum oraşul "paralizează" la prima ploaie. Nimeni nu-i spune că în trafic nu trebuie să fie ca la război: "trage primul, ca să supravieţuieşti" sau "descurcă-te călcînd pe cadavre, ca să-ţi aperi pielea". Astfel, noile generaţii de şoferi intră la joc cu o mentalitate care perpetuează şi cronicizează agresivitatea deja existentă.

Pe de altă parte, şoferul vine de acasă cu bogatul bagaj al mentalităţii sale toxice - egoism inconştient, neglijenţă, aroganţă, şmecherie - şi cu credinţa că