De-o vreme, constat că textele îmi sunt citite cu lupa. Dac-aş fi paranoic, aş ţopăi de fericire: Ia uite, dom'le, ce valoare am! Ia uite, până şi ultima silabă scrisă de mine e luată în serios! Ce important am ajuns! Fiind, prin natura mea deloc expansivă, sceptic în legătură cu lucrurile pe care le fac, nu m-am grăbit să dau o interpretare de acest fel semnalelor ce mi se transmit tot mai des în ultima vreme. Pur şi simplu, consider că fiind publicate în cea mai importantă revistă culturală românească a ultimei jumătăţi de veac - în România literară - ele câştigă mult în greutate şi prestigiu. Aşteptările la adresa scrisului meu sunt, aşadar, aşteptări privind paginile României literare. În această perspectivă trebuie, cred, privite şi frecventele P.S.-uri, completări sau delimitări ale redacţiei de unele din articolele mele.
Acestea fiind zise, n-am luat drept atac la persoană, insultă sau dorinţă de-a fi minimalizat nici unul din "drepturile la replică" mai mult sau mai puţin în chestiune care mi s-au adresat de-a lungul anilor. Nu m-am simţit nici diminuat intelectualiceşte, nici mai incompetent decât sunt în chestiuni de gramatică românească atunci când un ilustru savant - matematician şi lingvist -, căruia anii formării mele intelectuale îi datorează enorm, m-a tras prieteneşte de urechi, pentru vina de-a fi făcut două dezacorduri: "Într-un singur paragraf, dragul meu, într-un singur paragraf!" E jenant, desigur, să comiţi astfel de gafe, când eşti tu însuţi profesor. Nu are importanţă că, în realitate, era vorba de-un singur dezacord, ci de faptul că mai există oameni pentru care astfel de lucruri contează. În haosul generalizat de la noi, chiar şi un cusurgiu înnăscut ca mine ajunge, iată, să devină un adept al gândirii pozitive, precum faimoasa Polyanna din povestea scrisă de Eleander H. Porter.
În acelaşi spirit al punerii cărţil
