Demisia lui C.T. Popescu din fruntea Clubului Român de Presă, cu tot cu justificarea ei, nu mi se pare blamabilă. Omul şi-a făcut, în timp, mulţi duşmani printre ziarişti. Unii îl aşteaptă la cotitură şi, indiferent ce ar scrie, îl atacă. Asta şi fiindcă C.T. Popescu a devenit el însuşi un subiect gras. În articolele lui de opinie calcă totdeauna pedala pînă jos. Preferă să fie excesiv şi de foarte multe ori, din acest motiv, nedrept, dintr-o teamă de editorialist de a nu scrie la fel ca alţii. Inginerul din el îl obligă însă pe ziaristul umoral şi adeseori apucat să-şi construiască atent textele, adică fără defecţiuni de logică şi fără rupturi în demonstraţie. Dacă îi accepţi premisele, C.T. Popescu ştie să te convingă. Dacă nu i le accepţi, reuşeşte să te enerveze. Indiferent nu te lasă niciodată. Cîteva dintre editorialele lui "rele" sînt citate cu admiraţie chiar şi de cei mai înverşunaţi adversari ai lui. Unul, de neuitat, e portretul utecistului Adrian Năstase, publicat în Adevărul cînd Năstase era în punctul cel mai de sus al puterii sale. Nu mă interesează dacă acest editorial, care l-a băgat în derizoriu pe cel care, atunci, părea şi era cel mai puternic om din România, i-a fost "sugerat" lui C.T. Popescu - cum s-a zvonit atunci. Chiar dacă aşa au stat lucrurile şi Viorel Hrebenciuc a fost cel care i-a susurat editorialistului să-l atace pe Năstase (ceea ce nu-mi vine să cred), la bătaie a ieşit ziaristul, într-o perioadă în care BBC a renunţat, se pare, la Traian Ungureanu, din pricina atacurilor sale împotriva aceluiaşi Năstase. Cît de mult contează un redactor-şef într-o afacere autohtonă din mass-media s-au convins, la Evenimentul zilei, Ion Cristoiu, directorul fondator al ziarului, după el Cornel Nistorescu, tot la Evenimentul şi avea să se convingă C.T. Popescu însuşi, după vreo doi ani, la Adevărul. Înainte de plecarea sa de la ziarul de care părea l