Anti-alchimicii Nu cred că te-ai putea numi poet modern, în Franţa secolului trecut, dacă n-ai rîvni la un pic de magie, la credulitatea semenilor tăi în faţa unei bucăţi de tinichea despre care să le poţi spune et j'en ai fait de l'or. Modernismul românesc, cel puţin prin doi dintre poeţii săi mari, în feluri diferite, e anti-alchimic. Pe unul dintre aceşti exaltaţi ai sterilului încearcă, falsificînd, de dragul judecăţii de valoare care sună frumos, şi-al calamburului, un mesaj care se dorea altul, să-l aducă pe calea cea bună Macedonski: "Poete scump, pe frunte porţi mîndre flori de laur/ Căci singur, pînă astăzi, din Plumb făcut-ai aur." Al doilea, în schimb, a scăpat "modei". A debutat cu Aur sterp, volumul din 1922 al unui erudit fără iluzii. Într-o colecţie de la Iaşi, ţinînd de Viaţa Românească, bătrîna doamnă cam bolnavă a presei dintre războaie. Reclama datorată revistei care ţinea şi editură, pe a treia copertă, din hîrtie subţire, stîrneşte şi zîmbete, dar şi complexe. Primele, fiindcă "apare odată pe lună, cu cel puţin 160 de pagini". Celelalte, fiindcă îşi punea, cu aproape nouăzeci de ani în urmă, problema abonamentului pentru străinătate, costînd dublu decît cel din ţară şi asigurînd, am putea crede, o pătrundere mai eficientă în lumea europeană a începutului de veac. Revin la volumul lui Alexandru Philippide, purtîn­du-şi eticheta, mai dincoace, a unui preţ prea mare pentru '22, 40 de lei (preţul iniţial, pe cît se mai vede, trebuie să fi fost de 12 lei), cu tot cu greşeala de tipar - Viaţa Romîuească. Volum care a stat în biblioteca Petre I. Oroveanu, unde l-a pus cumpărătorul lui, indică o ştampilă de om grijuliu, la 3 mai 1927. Trei cicluri şi cinci creaţii mai lungi, stinghere, cu suflu de poem, îl compun. Cîntecul cîtorva e o joacă de-a plinătatea, doar sonoră, a golului: "Să nu se surpe, copleşind pămîntul,/ Atunci cînd vîntul/ Prin golul mut s