Ehe, băieţi şi fete, oricît de mulţi bani aţi pus pe voi, oricît de bengoşi sînteţi în maşinile voastre de tablă, aluminiu, piele şi auxiliare din ele, vi se întîmplă asta în fiecare zi. Vă blocaţi. Cred însă că mai rar o scenă ca aceea la care am asistat într-o sîmbătă seara, pe la opt, în subterana parcare de la mall-ul din Militari. Mai rar, dar tot mai des se vor întîmpla astfel de scene. Deci, cobor în subterană, îmi păstrez linia mea de drum, bucata mea de spaţiu legal, dar cum nu găsesc spaţiu nici la unu, nici la doi, bag un far spre etajul trei al subteranei. Subterană de maşini. Subterană umană. Dar nu, nu Dostoievski, nu, jevroşenie românească. Fiindcă dau să cobor spre nivelul interior şi cum pe banda cealaltă, de ieşire din mall, era blocat traficul, se ieşea mai greu cu căruţele, nişte băieţi şi fete nerăbdători din cale-afară s-au băgat pe banda mea, repet, bine marcată, cu vopsea, cu semn de săgeată de coborîre, vizibil. Şi cum eu stau şi nu mă mişc, băieţii şi fetele mă claxonează. Şi cum mi se pare mie că nu sînt la locul meu, privesc în spate, prin retrovizoare, şi văd că sînt unde trebuie, pe bucata mea de pămînt, pe viaţa mea cea mică şi urîtă, dar curată şi corectă. Deci, eram în drept pe partea aia. Cioflingarii ăia în Audiuri şi în patruoripatru ce credeţi că fac? Trag de volan să-mi împungă maşina. Bă, mă dau jos la ei şi le spun că au greşit-o. Zevzecii, nu, că nu este coborîrea pe acolo, eu sînt vinovat. Bă, panaramelor, nu vedeţi semnele? Le-am pus eu? O paraşută dintr-un patruoripatru vorbea la telefon şi mă înjura pe mine cu interlocutorul. Vacă, mi-am zis, vacă eşti şi i-am zis: "coboară, să vezi cît de toantă eşti". Ce era uluitor la aceşti nesimţiţi e că erau cu familiile în spate şi cînd eu le arătam semnele clare ale greşelii lor, tăceau. Copiii lor, mă întreb, ce credeau? Credeau oare în continuare că ta-su sau mă-sa are drept