Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moartea Bisericii, ca efect al legii

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 2 decembrie 2006 ·

Un locas de cult din satul Cojesti este condamnat la moarte prin le-ge. Localnicii au incercat sa inter-vina, dar birocratia traditional romaneasca ii impiedica. Zeci de alte monumente istorice au aceeasi soarta nedreapta. Intr-un sat de langa Bucuresti, slujbele se tin intr-o biserica aflata pe lista monumentelor istorice. Frumoasa imagine daca nu ar fi o problema cu monumentele istorice. Biserica de secol al XVIII-lea sta sa cada. Si nu se poate face nimic. Este doar unul dintre zecile de cazuri asemanatoare. Peste putin timp nu se va mai putea face nimic pentru reabilitarea lor.

Romania geme de monumente istorice. Le gasesti la tot pasul. Dar sunt pe cale de disparitie si nu ne intereseaza!

Cel putin, asa reiese din lipsa totala de interes pentru aceste "mine de aur" abandonate de autoritati. Un intreprinzator strain ar spune ca putem trai toti foarte bine din turism cultural. Si totusi, nu putem! Si nu vom putea niciodata probabil. Iar monumentele cu pricina nu ne vor astepta sa ne trezim la realitate si sa devenim intreprinzatori.

In comuna Belciugatele din judetul Calarasi e un sat pierdut prin lanul de porumb. Se numeste Cojesti. Un sat de campie din sudul tarii, care nu are nimic deosebit la prima vedere. Si totusi are o biserica monument istoric. Cu hramul "Nasterea Maicii Domnului". In paragina. Parintele Aurelian Chira a reusit sa faca rost de banii necesari pentru restaurarea picturii acestei biserici, insa nu a obtinut aprobarea din partea Ministerului Culturii si Cultelor, in administrarea caruia se afla cladirea.

A VENIT IARNA. In biserica nu ninge, dar ploua linistit. Acoperisul locasului de cult s-a deteriorat atat de rau incat ploaia ajunge in interior prin mai multe crapaturi. Cu trei luni in urma hotii au furat cateva obiecte valoroase din biserica, profitand de lipsa pazei si a unui gard de protectie. "Am avut si prob

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 17 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 22 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 40 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°