Pasiunea pentru cursele de maşini şi evoluţia fenomenului au devenit cunoscute cu vreo şase ani în urmă, când câţiva băieţi îndrăgostiţi de maşinile lor au început să se întreacă. Pasiunea pentru cursele de maşini şi evoluţia fenomenului au devenit cunoscute cu vreo şase ani în urmă, când câţiva băieţi îndrăgostiţi de maşinile lor au început să se întreacă. Pe atunci, cursele nu erau privite ca infracţiuni, pentru că nu existau nici legi care să le sancţioneze. Între timp, după o evoluţie rapidă şi impresionantă, la fel şi după o scădere în intensitate, cursele ilegale au fost înlocuite cu întreceri legale, iar poliţiştii au astăzi la îndemână metode de pedepsire a "infractorilor" cu adrenalină. În acelaşi timp, adevăraţii pasionaţi de maşini sunt dezamăgiţi că lumea lor se destramă. Poliţia, primul spectator "Liniuţele", aşa cum se mai numesc întrecerile între maşini, existau de prin 1999, când s-a format primul nucleu ilegalist de succes. "Primele curse adevărate au fost în zona fabricii Policolor, unde ne strângeam câteva maşini şi alergam până rămâneam fără benzină. Era frumos! şi a devenit şi mai frumos", spune unul dintre organizatorii primelor ilegale "oficiale". Apoi ideea a prins şi s-a ajuns, prin 2002-2003, să se prezinte sute de maşini la ilegale. Locul de desfăşurare s-a schimbat, devenind mobil, organizarea a devenit mai dificilă, dar plăcerea, mai mare. Este o pasiune în adevăratul sens al cuvântului. La ilegale vin cei pentru care maşina reprezintă mult mai mult decât o modalitate de deplasare! "La început, poliţia venea şi se uita la noi. Mai mult, pentru că aveau maşini care se stricau mereu, veneau la noi să-i ajutăm cu câte o piesă. Rar se întâmpla să ne urmărească sau să ne amendeze", îşi aminteşte Florian Bădulescu sau Florică, pentru cei care, sub organizarea lui, au participat la cursele de anvergură. "Am primit sute de amenzi, am fost băt