Primatul individualismului in dauna comunitatii, ca principiu fundamental de organizare a societatii, deschide o adevarata cutie a Pandorei. Multi dintre cei care s-au alaturat initiativei de scoatere a icoanelor din scolile romanesti lansata de un profesor din Buzau, Emil Moise, au vazut cu siguranta in acest gest simbolic inceputul unui proces mai amplu de promovare a unei viziuni prevalent seculare in societate, dupa modelul dominant astazi in Europa occidentala. Semnatarii, intre care se regasesc nume onorabile si de o reala suprafata intelectuala, sint probabil convinsi ca acest demers e un pas obligatoriu in efortul de modernizare a tarii, cu atit mai necesar in contextul apropiatei aderari a Romaniei la Uniunea Europeana. Ei sint parte a unei elite intelectuale ce viseaza sa modeleze societatea autohtona urmind liniile directoare deja trasate in vestul continentului care promoveaza individualismul si relativismul, refuzul ideii de bine si rau in acceptiunea lor traditionala, de sorginte crestina, ca puncte de reper pentru morala publica.
Din aceasta perspectiva religia este asociata automat cu obscurantismul si superstitia opunindu-se ratiunii si progresului umanitatii in general. Intr-o carte ilustrativa pentru acest curent de gindire, intitulata semnificativ „Sfirsitul Credintei",, Sam Harris afirma ca „fara indoiala, credinta religioasa ramine o sursa perpetua de conflict intre oameni, determinind persoane altfel inteligente sa nu se gindeasca deloc, sau sa se gindeasca gresit la chestiuni esentiale pentru civilizatia noastra". Or, astfel de argumente au un impact considerabil intr-o perioada in care terorismul international, care in ciuda discursurilor ce sustin contrariul isi extrage covirsitor agenda ideologica din Islam, a devenit o amenintare globala pentru securitatea planetei.
Aceste cercuri intelectuale, de regula in consonanta cu miscar
