Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uniunea Europeană finanţează 15.000 de burse pentru tinerii români

Publicat in Adevarul, luni 4 decembrie 2006 ·

Fondul Social European va pune la dispoziţie un miliard de euro, din 2007, pentru doctorate în străinătate Tinerii ar trebui să-şi pregătească CV-urile. Din 2007, din fondurile europene, se vor finanţa 15.000 de burse pentru studii doctorale şi postdoctorale. Valoarea alocată pentru aceasta se ridică la aproximativ un miliard de euro. Din Fondul Social European se vor finanţa, în perioada 2007-2013, 15.000 de burse pentru studii doctorale şi postdoctorale, în cadrul cărora un an de studiu va fi la o universitate de profil din străinătate. Aceasta este una dintre cele şapte axe prioritare stabilite prin Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, gestionat de Ministerul Muncii, proiect ce va fi înaintat spre aprobare Uniunii Europene, la începutul anului viitor. "Studiile doctorale sunt foarte scumpe şi avem mulţi tineri care au mare potenţial", ne spune Cristina Iova, Director General, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, din cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Bursa va acoperi taxele, cazarea şi mâncarea. Scopul acţiunii este creşterea competenţei pe piaţa muncii din România. Valoarea totală a Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) se ridică la aproximativ 4 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, bani ce se vor acorda sub formă de granturi. POSDRU are şapte axe prioritare în care se fiananţează anumite domenii care corespund liniilor directoare din Strategia Europeană de Ocupare şi din Politica de Coeziune a UE. "Ne orientăm în general să susţinem acele domenii urmărite şi în Programul Operaţional pentru Competitivitate Economică". Aceste burse vor fi concentrate în IT şi domenii care aduc mare valoare adăugată. "Trebuie să ne gândim şi la cercetări în domeniul politicilor sociale şi în domeniul cercetărilor economice", n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 44 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Israelul susţine că a arestat 240 de militanţi ai Hamas într-un raid la un spital / Personalul medical acuză abuzuri

G4Media acum 43 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă dpa, conform Agerpres. Printre cei arestaţi se află şi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 31 minute
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 30 minute
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 3 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 59 minute
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°