Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Solutia imorala“ paraseste guvernul

Publicat in GAZETA de SUD, luni 4 decembrie 2006 ·

Partidul Conservator (PC) a decis ieri sa iasa de la guvernare si sa treaca in opozitie, desi liderii formatiunii politice hotarâsera sa faca acest pas la 1 ianuarie 2007. Decizia ar putea provoca o criza guvernamentala care sa conduca la alegeri anticipate. Rezolutia Biroului Politic al PC prevede retragerea imediata a reprezentantilor PC din actualul guvern si intensificarea eforturilor pentru adoptarea propriilor initiative legislative in parlament. Motivul? Lipsa de sustinere de catre colegii din Coalitie a proiectelor PC. Presedintele partidului, Dan Voiculescu, si-a declarat deschiderea fata de PNL si PSD si adversitatea fata de PD si presedintele Traian Basescu. Liderii partidelor parlamentare au reactionat imediat la anuntul facut de conservatori. Atât liberalii, cât si democratii au spus ca se asteptau ca PC sa ia decizia iesirii de la guvernare. Nici social-democratii nu au fost surprinsi de aceasta hotarâre. „Este evident ca ne gasim intr-o criza politica. Guvernul nu mai are majoritate parlamentara“, a declarat liberalul Adrian Iorgulescu. Acesta sustine ca Partidul National Liberal are inlocuitori pentru posturile lasate libere de conservatori in guvern. Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a precizat prin purtatorul sau de cuvânt ca nu comenteaza decizia PC, intrucât este una „politica“, potrivit NewsIn. Ministrul PD al transporturilor, Radu Berceanu, a declarat ca alegerile anticipate sunt singura solutie ce se impune in momentul de fata pe scena politica. Cine pleaca din guvern In cazul in care conservatorii nu se razgândesc, asa cum au facut de multe ori pâna acum, din guvern urmeaza sa plece un vicepremier, un ministru al economiei, sase secretari de stat si 11 presedinti sau vicepresedinti ai agentiilor guvernamentale. Vicepremierul Bogdan Pascu si ministrul economiei si comertului, Codrut Seres, au declarat deja ieri agentiei NewsIn ca asta

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°