Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inculpatii din dosarul privatizarilor ramân in arest

Publicat in GAZETA de SUD, luni 4 decembrie 2006 ·

Curtea Suprema de Justitie a judecat, sâmbata, recursul celor patru arestati preventiv in dosarul privatizarilor din energie. Functionarii ministeriali Mihai Donciu si Dorinel Mucea si consultantii internationali Stamen Stancev si Vadim Benyatov Don fusesera arestati pentru 20 de zile pe 28 noiembrie. Instanta a decis, sâmbata seara, ca ei sa ramâna in arest. Acestia sunt acuzati de tradare prin transmiterea de secrete de stat si de spionaj in dosarul privatizarilor strategice. Avocatii apararii au sustinut ca clientii lor nu pot fi arestati pentru 20 de zile, pentru ca pe numele lor exista deja interdictia de a parasi Capitala. In plus, potrivit aparatorilor, nu exista probe suficiente la dosar. De cealalta parte, anchetatorii au spus ca la dosar au aparut probe noi, dupa perchezitia domiciliilor celor patru. Stancev a incercat sa obtina pentru Petrom si semnatura lui Seculici Printre alti demnitari si inalti functionari mentionati in referatul cu propunerea de arestare a celor patru inculpati din dosarul privatizarilor apare si numele fostului vicepremier PD Gheorghe Seculici. Potrivit NewsIn, Stamen Stancev ar fi incercat sa intervina la acesta, prin intermediul sefului sau de cabinet si al altor inalti functionari, pentru a obtine o sustinere in Guvernul României, astfel incât ordonanta lui Codrut Seres sa fie aprobata asa cum stabilise grupul de interese al lui Stancev si cel al lui Liviu Luca, liderul salariatilor Petrom. Potrivit acelei forme, cele 8% din actiunile Petrom destinate angajatilor urma sa fie vândute prin PAS, pe banii ce ar fi trebuit sa vina de la o banca din strainatate, si nu fiecarui salariat. Pe 9 iunie 2005, SRI intercepteaza o convorbire telefonica purtata intre Stamen Stancev si Michal Susak (amândoi reprezentanti ai Credit Suisse First Bank, la vremea aceea), in care primul ii spune celui de-al doilea ca a gasit „o posibilitate de a avea

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 27 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 58 minute
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 53 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 9 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 11 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°