Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de doljeni s-au inghesuit in fata CJP

Publicat in GAZETA de SUD, marți 5 decembrie 2006 ·

In ciuda temperaturilor scazute, peste 2.000 de doljeni au asteptat ieri ore in sir in fata Casei Judetene de Pensii (CJP) Dolj sa-si depuna cererile pentru biletele de tratament pe anul 2007. Ieri a fost prima zi de primire a cererilor, neexistând o data-limita pâna la care se primesc dosarele. Oamenii au preferat insa sa se inghesuie pentru a fi siguri ca vor primi un bilet in statiunea balneara solicitata. „Astazi (ieri - n.r.) a fost doar inceputul, noi urmând sa primim cererile pe tot parcursul anului. Oamenii se tem insa de criteriul cronologic, preferând sa isi depuna dosarul din primele zile. La fel a fost si in anii trecuti, când in primele zile s-au inghesuit cu miile, apoi au refuzat biletele din diverse motive, repartizându-le astfel celor inscrisi mai târziu. Am avut nevoie de o echipa de gardieni care sa asigure ordinea. La ora patru, luni dimineata (ieri - n.r.), era deja un rând de peste cinci sute de oameni, iar la ora 12 erau inscrise pe lista peste 2.200 de persoane“, a mentionat Jeni Filimon, director executiv adjunct al CJP Dolj. Anul trecut au fost inregistrate peste 20.000 de cereri pentru bilete de tratament in statiuni balneare, CJP Dolj primind doar aproximativ 10.500 de bilete. Reprezentantii CJP Dolj au precizat ca vor respinge dosarele care nu contin toate documentele necesare. In ciuda temperaturilor scazute, peste 2.000 de doljeni au asteptat ieri ore in sir in fata Casei Judetene de Pensii (CJP) Dolj sa-si depuna cererile pentru biletele de tratament pe anul 2007. Ieri a fost prima zi de primire a cererilor, neexistând o data-limita pâna la care se primesc dosarele. Oamenii au preferat insa sa se inghesuie pentru a fi siguri ca vor primi un bilet in statiunea balneara solicitata. „Astazi (ieri - n.r.) a fost doar inceputul, noi urmând sa primim cererile pe tot parcursul anului. Oamenii se tem insa de criteriul cronologic, preferând sa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă/ El a avut o carieră de peste 50 de ani cu roluri memorabile în teatru şi cinematografie / Mesajul Teatrului Nottara, unde a fost director

News.ro acum 41 minute
Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă. El ar fi împlinit 75 de ani în 24 decembrie. Mircea Diaconu rămâne în istoria teatrului şi cinematografiei româneşti, după o carieră de peste 50 de ani, ca Brânzovenescu din spectacolul „O scrisoare pierdu

Un român care ar fi fost recrutat de serviciile de informaţii ucrainene a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia din Georgia - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia - regiune separatistă prorusă din Georgia - au reţinut un cetăţean român care, susţin ei, la indicaţiile reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene, trebuia să filmeze cu ajutorul unei

Parlamentul din Georgia l-a ales președinte al țării pe fostul fotbalist Mihail Kavelașvili, în timp ce protestele continuă

HotNews acum o ora
Parlamentarii georgieni l-au ales sâmbătă pe fostul fotbalist Mihail Kavelaşvili, un ultraconservator şi o figură loială guvernului, noul președinte al țării, în locul prooccidentalei Salome Zurabișvili, transmite Reuters. Votul a fost dat pe fondul

Liderul AUR Bistriţa-Năsăud care a spus „ar trebui să aruncăm în aer” sediul Prefecturii a fost pus sub control judiciar

HotNews acum 35 minute
Deputatul ales al AUR Bistriţa-Năsăud Tiberiu Boşutar a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile, în dosarul deschis pe numele acestuia pe 7 decembrie, pentru instigare publică, după ce a afirmat, într-un live pe Facebook, că „ar trebui să

UPDATE - Preşedintele Coreei de Sud va fi suspendat din funcţie şi pus sub acuzare. Moţiunea de destituire a obţinut voturile necesare în Parlament. Este pentru a treia oară în istoria ţării / Reacţia lui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 2 ore
Parlamentul Coreei de Sud a votat sâmbătă, cu majoritatea necesară, pentru punerea sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol din cauza încercării sale de a impune legea marţială la începutul acestei luni. Rezoluţia care va duce la suspendarea sa din

Ministerul Apărării, răspuns pentru Ambasada Rusiei: Este cât se poate de clar cine a transformat regiunea Mării Negre într-un teatru de război, cu consecinţe tragice pentru poporul ucrainean

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării a răspuns Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti - care învinuise instituţia de ”acuzaţii nefondate” - afirmând că este cât se poate de clar cine a transformat regiunea Mării Negre într-un teatru de război, cu consecinţe tragice

Marcel Ciolacu, după moartea lui Mircea Diaconu- „Vom păstra în memorie rolurile sale memorabile”

Ziua Constanta acum 47 minute
Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de condoleanțe, evidențiind rolurile memorabile care l-au consacrat pe Mircea Diaconu. Astăzi, 14 decembrie 2024, România a pierdut o personalitate marcantă a scenei și cinematografiei. Marele actor Mircea Diaconu

Ucraina vrea să ajungă la 11 puncte de trecere a frontierei cu România / Locul unde va fi deschis următorul

HotNews acum 50 minute
Ucraina îşi propune să deschidă în total 11 puncte de trecere a frontierei cu România, pentru a facilita exporturile, a declarat, pentru Agerpres, şeful Agenţiei de Stat de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Infrastructurii, Serhiy Suhomlyn. Potrivit ace

România are peste 200 de pârtii omologate pentru sporturile de iarnă, spune Ministerul Economiei

HotNews acum 57 minute
România are peste 200 de pârtii omologate, cu diferite grade de dificultate, potrivite atât pentru cei care abia încep să se îndrăgostească de sporturile de iarnă, dar şi pentru cei mai experimentaţi, scrie sâmbătă Ministerul Economiei Antreprenoria

Unde și cum a fost găsit adolescentul de 17 ani dat dispărut în urmă cu patru zile

Ziare.com acum 3 ore
Adolescentul de 17 ani care a fost dat dispărut de familie pe 11 decembrie a fost găsit. Pe social media, oamenii s-au mobilizat de la momentul anunțului făcut de mamă, postarea femeii fiind distribuită de aproape 10 mii de persoane. Tânărul a fost

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/6°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
Iasi
acum

sâm.

-3°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/8°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

3°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/10°
Feedback
Feedback