a accede la putere. Ei bine, nu şi în România!La noi, Opoziţia pare a fi pompierul de serviciu al guvernanţilor. Ce mană cerească ar fi pentru un partid de opoziţie retragerea unei a accede la putere. Ei bine, nu şi în România!
La noi, Opoziţia pare a fi pompierul de serviciu al guvernanţilor. Ce mană cerească ar fi pentru un partid de opoziţie retragerea unei formaţiuni din coaliţia de guvernare! Nu însă pentru PSD. Partid care, în urma anunţului făcut duminică de conservatori, se simte dator să... ajute Puterea. Prin vocea domnului Ioan Rus, liderul controversatului "Grup de la Cluj", ţara a aflat că principalul partid de Opoziţie (oare mai există aşa ceva?!) pregăteşte "o variantă de ieşire de criză, pe care să o propunem, eventual, şi Puterii". Fericită Puterea care se poate bizui pe o asemenea Opoziţie! Dar ce se ascunde în spatele unei astfel de reacţii nefireşti pentru o democraţie consolidată? Nimic altceva decât jocuri politice meschine şi calcule politicianiste.
De fapt, lipsa unei opoziţii reale nu este un lucru nou pentru democraţia românească. Perioada guvernării Năstase s-a caracterizat nu printr-o Opoziţie care juca la două capete - aşa cum face acum PSD -, ci printr-una care abia îşi făcea simţită prezenţa pe scena politică. Timizi şi răsfiraţi, democraţii şi liberalii au mai prins ceva glas abia spre sfârşitul mandatului fostului premier. O opoziţie reală a avut Adrian Năstase doar în Ion Iliescu şi în gruparea coagulată în jurul acestuia. De fapt, şi rezultatul real al alegerilor din anul 2004 a confirmat debilitatea Opoziţiei de la acea vreme. Puţini mai vor să îşi amintească de faptul că procentele obţinute la urne de PSD + PUR au fost superioare celor ale PNL şi PD, reunite în Alianţa D.A. În logica lucrurilor, guvernul ar fi trebuit făcut de cei dintâi. Că n-a fost aşa, e o cu totul altă poveste, care ţine deja de modul absolut orig
