Iepurele Aude Destul De Bine, Ciocănitoare Mică şi Dragonul Oskar sunt noile personaje ale "Fabricii de Poveşti", imaginate de târgumureşeanca Adina Nelega.
"Este un proiect mai vechi, început, întrerupt, dorit a fi continuat şi în final realizat în aceste zile cu ajutorul Studioului Teritorial de Radio. Realizarea lui a fost o bucurie pentru mine dar şi pentru cei care au participat la realizarea proiectului. Poveştile adunate pe un CD sunt citite şi interpretate fiecare în parte de actori ai Teatrului Ariel, ai Teatrului Naţional şi Teatru 74", ne-a spus Adina Nelega.
Lansarea oficială a albumului de poveşti va avea loc joi, de la orele 17.00 în cadrul Festivalului Unidrama. "Ne-am gândit că fiind povestioare interpretate de câte un actor, lansarea oficială a CD-ului se pliază pe cerinţele Unidrama. Copiii prezenţi la lansare vor primi cadou aceste poveşti. E vremea poveştilor de care suntem siguri că se vor bucura şi copiii şi părinţii lor" a mai spus autoarea.
Pornind de la aceste poveşti, Studioul teritorial de Radio reînvie tradiţia programului de poveşti radiofonice. Între 24 şi 31 decembrie poveştile Iepurelui Aude destul de Bine şi a prietenilor lui vor fi difuzate de Radio, începând cu orele 18,30.
"Mie mi-a plăcut foarte mult. Ne-am mai distrat citind şi interpretând povestiioarele acestea. Sunt sigură că personajele îşi vor găsi locul în inima fiecăruia dintre noi, mai ales că majoritatea am crescut cu poveştile teatrului radiofonic", ne-a spus actriţa Roxana Marian.
S-au mai distrat actorii: Monica Ristea – Horga, Marius Turdean, Mihaela Mihai, Mihai Crăciun, Elena Purea, Costin Găvază şi Nicu Mihoc.
Noi am ascultat poveştile şi putem spune doar atât: e adevărat că poveştile sunt nemuritoare.
Eugenia KISS
Iepurele Aude Destul De Bine, Ciocănitoare Mică şi Dragonul Oskar sunt noile personaje ale "Fabricii