Serviciile secrete britanice considera ca lichidarea lui Litvinenko a fost autorizata de Serviciul Federal al Securitatii Rusiei (FSB).
Aceasta teorie este avansata in timp ce ancheta politiei britanice s-a extins in Rusia, unde Ambasada Marii Britanii va fi supusa, marti, unor teste de radiatie, relateaza Fox News.
Surse din domeniul securitatii din Marea Britanie au declarat pentru The Times ca Serviciul Federal al Securitatii Rusiei (FSB) a planuit ''un complot foarte sofisticat'' si ca a folosit probabil fosti agenti ai sai pentru a intreprinde operatiunea pe strazile Londrei,
„Stim ca FSB-ul opereaza in strainatate si, pe baza circumstantelor mortii lui Litvinenko, FSB-ul trebuie sa fie primul suspect”, a declarat, luni, o sursa din cadrul serviciilor secrete britanice.
Ambasada Marii Britanii va fi supusa, marti, unor teste de radiatie ca „masura de precautie” desi expertii „nu se asteapta sa gaseasca ceva”, a precizat purtator de cuvant al Ministerul britanic de Externe. Analizele vor fi efectuate intr-o incapere a ambasadei de catre o echipa de experti sositi la Moscova impreuna cu politisti britanici.
Specialisti in domeniul spionajului spun ca numai oficiali precum agenti FSB puteau sa obtina cantitati suficiente de Poloniu 210 pentru otravirea lui Litvinenko, la numai cateva saptamani dupa ce el obtinuse cetatenia britanica.
Singurul reactor nuclear rusesc capabil sa produca izotopii radioactivi identificati in organismul fostului ofiter KGB, Aleksandr Litvinenko, a fost inchis in urma cu doi ani, a declarat luni, o sursa din cadrul agentiei nucleare ruse.
„Reactorul a fost inchis in urma cu doi ani”, a afirmat sursa din cadrul Agentiei Federale ruse pentru Energie Nucleara, care nu a precizat unde este localizat acest dispozitiv. Ea a adaugat insa ca Rusia a produs lunar opt