Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scoruri paranormale

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 6 decembrie 2006 ·

Singurul meci echilibrat al primei zile din etapa a 2-a a ligii firmelor a fost cel dintre Lind Efect şi Mediaexpert. Celelalte două partide au adus scoruri puţin ciudate pentru futsal. Dar să le luăm pe rând:

M. Group – Neumarkt

Rezultatul acestui meci a reprezentat oarecum o surpriză, având în vedere faptul că în runda inaugurală, M. Group a lăsat impresia unei echipe solide, omogene. Partida a început sub semnul echilibrului, dar cei de la Neumarkt, mai hotărâţi şi mult mai eficienţi decât în prima etapă au reuşit să dicteze ritmul jocului. Au marcat relativ repede şi apoi s-au distanţat la 3 goluri diferenţă. În replică, M. Group l-a pus la grea încercare pe portarul celor de la Neumarkt, iar în câteva rânduri şuturile expediate au ocolit poarta la mică distanţă. După pauză, M. Group a reuşit golul care părea să relanseze partida, dar nu a fost decât un foc de paie. Neumarkt a lovit fără milă, profitând şi de o imprudenţă a portarului Pantea (M. Group) care a faultat în postura de ultim apărător şi a fost eliminat, şi a mai înscris de câteva ori. A fost, în final 8-1, un scor greu de prevăzut. Şamşudean Călin a fost principalul marcator al celor de la Neumarkt, cu 3 reuşite.

Foraj Sonde – Cad Master

Dacă ar fi să caracterizăm acest meci în termeni specifici gazdelor, am putea spune că a fost vorba despre o explozie după o acumulare de gaz. Foraj Sonde a făcut golaveraj cu o echipă care în prima etapă lăsase o impresie foarte bună. Fără prea multe soluţii pe banca de rezerve, Cad Master a fost o victimă sigură. Pentru Foraj Sonde a marcat cam toată lumea, Daniel Ciucă fiind totuşi vedeta, cu 6 reuşite.

Mediaexpert – Lind Efect

N-a fost 4-4 ca la teatru, deşi un egal ar fi reprezentat poate o soluţie rezonabilă pentru ambele formaţii. După un 3-3 la pauză, Lind Efect a dat lovitura, marcând golul decisiv în runda a doua. A fost

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 42 minute
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 2 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Scandal si amenințare cu bombă într-un avion, care a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni. SRI intervine

Adevarul acum 34 minute
SRI intervine de urgență pe Aeroportul Otopeni. Un avion, care urma ajungă la Chișinău, a cerut să facă o escală neprogramată la București. Pilotul a luat decizia de a ateriza de urgență.

Vladimir Putin a spus care sunt condiţiile Rusiei de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum 54 minute
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va opri ostilităţile şi va intra în discuţii de pace dacă Ucraina va renunţa la ambiţiile sale de aderare la NATO De asemenea, liderul de la Kremlin vrea ca Ucraina să îşi retragă armata din pat

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 2 ore
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Doi frați români au fost împușcați pe stradă, în Spania. Ar fi vorba de o reglare de conturi între traficanții de droguri

Ziare.com acum 6 ore
Doi români au fost împuşcaţi în Spania în plină stradă, sub ochii îngroziţi ai martorilor. Unul dintre ei a murit pe loc, în timp ce fratele său a ajuns în comă la spital, acolo unde medicii încearcă să-i salveze viaţa. Potrivit primelor date strâns

Sorin Grindeanu, după ce a călătorit spre Constanţa, la lansarea programului Trenurile Soarelui: Estimez că în această toamnă va fi dat în circulaţie primul tren modernizat, iar, până la sfârşitul anului, va circula cu călători şi primul tren nou

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, vineri, după ce a călătorit într-un vagon modernizat spre Constanţa, la lansarea programului Trenurile Soarelui, că, treptat, călătorii vor beneficia de mai mult confort şi siguranţă în transpor

Peste 15.700 de apeluri la 112, în timpul furtunii violente de joi seara

G4Media acum o ora
Operatorii STS ai Serviciului de Urgenţă 112 au preluat şi procesat, la nivel naţional, peste 15.700 de apeluri de urgenţă, joi seara, între orele 19.00 şi 2.00, pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice care au vizat intensificări puternice

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum 3 ore
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/25°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°