- Editorial - nr. 239 / 6 Decembrie, 2006 Zilele se-ascund in luna,/ lunile se-ascund in an,/ anii unde ajung oare?/ Toti se dau pe tobogan?"... Astfel se intreba mai tanarul meu confrate si prieten nepereche, Nicolae Baciut, in urma cu 16 ani, intr-o carte de "poezii licurici pentru cei mai mici", la putina vreme dupa ce "Muzeul de iarna" si "Memoria zapezii" il impusesera categoric in atentia cititorilor si a criticii literare. Personalitate plurivalenta, cu un ritm interior extrem de alert (contrazicand ideea preconceputa despre temporizanta "cugetare" ardeleneasca), Nicolae Baciut face parte din acea rara categorie a... "risipitorilor", pe cat de pretuita de cei care vor sa o recunoasca, pe atat de hulita de... sfertodocti. Poet subtil, de mare finete, profund fara a se lasa tarat in abis, el aduce in poezie acea lumina ce echilibreaza "jocul", edulcorand, fara a minimaliza primejdia, muchiile taioase ale prapastiei. Nu stiu cine pe cine a cucerit: Poetul pe Om sau Omul pe Poet. Cert este faptul ca, si in viata sa cea de toate zilele, Baciut isi poarta Cuvantul ca pe un stindard. Aidoma jucatorilor impatimiti, se asaza la masa norocului (al lui, ori al celor in care crede), marind miza pana dincolo de limitele obisnuit umane, risipindu-se, daruindu-si generos sufletul, neodihna, sanatatea chiar, creatiei, principiilor sale morale, dar mai ales lumii mai bune in care spera, ctitorind in semeni si pentru ei. Cu ani in urma il etichetasem drept "copilul-minune al presei romanesti". "Copilul", intre timp, a crescut, dar minunea a ramas greu de egalat, poetul-gazetar "atent la tot si la toate" devenind ceea ce era de asteptat: omul cu care, indiferent cum te numesti, poti sa strabati desertul, pentru ca si in acea pustietate stie si poate sa construiasca "fantani cu apa buna pentru suflet". S-a nascut la 10 decembrie 1956, la Chintelnic, judetul Bistrita-Nasaud. Cei