De o buna bucata de vreme ma opresc si discut liber despre iubire cu tot felul de necunoscuti.

Ei isi plimba cateii lor, eu pe ai mei. E vorba prin urmare de dragostea pentru cainii mici. Nu stiu cum e iubirea pentru cainii cat viteii, e un subiect despre care n-am pareri. Despre iubirea pentru catei insa am pareri si nu ma sfiesc sa le spun. Vorbesc insa despre iubirea dintre oameni, dintre barbati si femei, cu necunoscuti, intr-un fel in care nu mi-am permis niciodata, nici cu cei care-mi sunt apropiati. E mai degraba o dubla spovedire decat o conversatie sau o dezbatere de idei. Ce ne aseamana pe noi, cei care discutam despre iubire cu strainii, e nevoia de a ne lamuri asupra sentimentului, dar nu pentru caini, ci pentru oameni. Datorita cateilor, datorita relatiilor tandre pe care le stabilim cu un animal, capatam curaj si ne intrebam ce e adevarat si ce nu in toata vorbaria oamenilor despre iubire. S-ar zice ca unii dintre noi suntem indelung nevorbiti despre iubire. Si nu fiindca n-am fi avut parte. Deoarece sentimentul e clamat si reclamat excesiv de persoane care nu ne inspira incredere, suntem rezervati, folosim cuvantul cu prudenta, ne e teama ca-l vulgarizam. E limpede, nu iubim la fel ca manelistii si nici ca tarfulitele care-si zic artiste si behaie la televizor "Te iu-bee-heesc, te iu-bee-heeesc...!". Cinstit vorbind, nu prea ne intereseaza relatia altora cu cateii lor. Dialogul e doar ocazia de a o povesti pe a noastra cu cateii nostri. Ni-s dragi cainii, din motive prea multe si prea diferite ca sa incercam sa le sistematizam, insa iubirea pentru catelul meu e de nepovestit. Conversatiile intamplatoare cu tot felul de lume despre iubirea pentru cateii nostri au ceva dintr-o parola de conjuratie. De cateva ori, strainii mi s-au destainuit intr-un mod exagerat de sincer, genul de sinceritate care induce si o stare de jena. E ca si cum as fi fost p