Suflet de microbist Marius Ciocoiu, cel care se retrage astazi din activitatea competitionala, nu a fost campion mondial la handbal, nu a cistigat nici o cupa europeana si nu a imbracat tricoul echipei reprezentative decit la nivel de juniori. Si-atunci, ce atita zarva? Pentru ca Marius Ciocoiu este istoria vie a handbalului masculin iesean. Din 1985, cind a reinceput aventura sportului cu mingea mica in orasul nostru, Marius a jucat la o singura echipa, cea a Iasului, indiferent de numele purtat: Mecon, Politehnica... A fost antrenat, rind pe rind, de regretatul profesor Iulian Hatura (cel care, de fapt, il initiase in acest sport inca de la virsta de 11 ani), de Tiberiu Daian (de numele caruia s-a legat prima promovare in divizia de elita), Cornel Badulescu, Costel Schender...si sa ma ierte antrenorii daca am uitat pe cineva. A fost coleg, de-a lungul anilor cu Gheorghiu, Stanciu, Spiridon, Mocanu, Chitoroaga, Rudi Prisacaru...si sportivii, mai intelegatori, vor trece cu vederea peste faptul ca nu ii pot aminti pe toti.
Plecat din Iasi cu multi ani in urma, nu am mai apucat sa il vad jucind pina anul trecut. La Bucuresti, intr-o sala Floreasca dezolant de goala, Iasiul invingea Sebesul in meci decisiv pentru raminerea in prima divizie. La 40 de ani, Marius Ciocoiu tragea echipa dupa el, aparindu-se cu cerbicie, sau inscriind nu doar din 7m, ci si „din pivot" sau „din inter", ba chiar si pe contraatac, cu o vitalitate incredibila. Vitalitate cladita pe o viata sportiva fara repros dar, in primul rind, pe o enorma iubire pentru mingea de handbal, de fapt marea iubire din viata acestui om. O viata care, in rest, ar fi avut toate argumentele banalitatii: scoala, facultate, mariaj, copil, serviciu, divort, boli, necazuri de tot felul. Necazuri care, insa, nu l-au putut impiedica sa ajunga, astazi, cel mai in virsta handbalist din prima divizie in Romania. Lumea lu
